Irina Begu, eșec drastic în primul tur la Wimbledon. Românca a cedat cu Lin Zhu, 0-6, 4-6

Irina Begu a fost prima jucătoare din România intrată în competiție la Wimbledon. Din păcate, sportiva noastră nu i-a putut face față chinezoaicei Lin Zhu, în fața căreia a cedat în mod clar, chiar dacă pusese bazele unei reveniri în manșa secundă.

Irina Begu, Wimbledon 2024

Credit imagine: Getty Images

Irina Begu, cândva pe locul 22 WTA, aflată acum pe poziția cu numărul 126, a fost eliminată încă din primul tur la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Sportiva noastră a cedat în fața chinezoaicei Lin Zhu, sportivă aflată pe locul 61 WTA.
Banner Betano 2024 Wimbledon

Banner Betano 2024 Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Jucătoarea noastră, care nu a trecut niciodată de turul al treilea la Wimbledon, nu a avut nicio șansă în fața chinezoaicei Lin Zhu, în fața căreia a cedat cu scorul de 0-6, 4-6, la capătul unui meci care a durat puțin peste o oră de joc. Irina a greșit enorm față de adversara ei, iar în dreptul loviturilor câștigătoare a fost cu mult surclasată.
CITEȘTE ȘI:

Irina Begu, învinsă fără drept de apel la Wimbledon, încă din turul inaugural. România rămâne cu 5 reprezentante

La partida de azi, Irina a fost extrem de statică pe teren și nu s-a putut apăra în condiții normale. Sportiva noastră a fost afectată și de zgomotul de pe marginea terenului și i s-a plâns oficialului din scaun. Aceasta a fost cea de-a doua întâlnire directă dintre Begu și Zhu. La precedenta confruntare, disputată în 2019 la Roland Garros, Irina s-a impus în minimum de seturi.
România rămâne așadar cu cinci reprezentante în cel de-al treilea turneu major al anului, după cum urmează:
  • Anca Todoni – Olga Danilovic
  • Sorana Cîrstea – Sonay Kartal
  • Jaqueline Cristian – Bianca Andreescu
  • Ana Bogdan – Cristina Bucșa
  • Gabriela Ruse – Elena Rybakina
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo