Fază neverosimilă la Wimbledon: și-a pus dopuri de urechi din cauza adversarului: "N-am văzut așa ceva în viața mea!"
Moment incredibil la Wimbledon! Arthur Fery și-a pus dopuri de urechi în timpul meciului cu Damir Dzumhur, exasperat de protestele continue ale adversarului la adresa arbitrului de scaun. Bosniacul a avut o ieșire nervoasă spectaculoasă după o fază controversată, iar britanicul a profitat și s-a calificat în turul doi.
Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie
Sursa video: Eurosport
Unul dintre cele mai neobișnuite momente ale primei runde de la Wimbledon s-a petrecut în timpul meciului dintre britanicul Arthur Fery și bosniacul Damir Dzumhur. După ce adversarul său a petrecut o bună parte din setul secund protestând și certându-se cu arbitrul de scaun, Fery a recurs la un gest rar întâlnit pe terenul de tenis: și-a pus dopuri de urechi pentru a nu-i mai auzi reclamațiile.

Casa Pariurilor, Wimbledon 2026
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Imaginile au devenit rapid virale pe rețelele sociale, iar Jose Moron, redactorul-șef al publicației Punto de Break, a reacționat amuzat: "N-am văzut așa ceva în viața mea! Arthur Fery și-a pus dopuri de urechi după ce adversarul său, Dzumhur, nu s-a mai oprit din certat cu arbitrul de scaun. Pur și simplu nu voia să-l mai audă!", a scris jurnalistul.
Totul a pornit la scorul de 2-1 pentru Dzumhur în setul al doilea. La 15-30 pe serviciul bosniacului, Fery a returnat, iar Dzumhur a trimis mingea în fileu. Jucătorul din Bosnia a susținut însă că serviciul său atinsese banda fileului și că arbitrul ar fi trebuit să dicteze "let", astfel încât punctul să fie rejucat.
CITEȘTE ȘI:
- Swiatek a plâns în hohote după ce a bătut-o pe Townsend, la Wimbledon! Explicația campioanei
- Novak Djokovic, criticat pentru cum s-a comportat cu Wu la Wimbledon: "Pur și simplu așa e el!"
Exasperat de plângerile continue ale adversarului, Fery și-a pus dopuri de urechi la Wimbledon
Vizibil iritat, Dzumhur s-a îndreptat spre fileu și i-a reproșat direct adversarului că nu a oprit schimbul: "A fost let. Ai continuat punctul, nu te-ai oprit, nu? Stai puțin. Ai câștigat punctul. Fii sincer. Nu mă interesează ce spune el (n.r. arbitrul de scaun)". Arthur Fery i-a răspuns calm: "Nu m-am oprit pentru că nu am auzit să se strige «let». Am crezut că arbitrul a auzit".
Nemulțumit de explicație, Dzumhur și-a îndreptat apoi furia către arbitrul american Greg Allensworth: "Ai văzut let-ul? L-ai auzit? Ești chiar atât de slab încât nu ai putut să-l auzi, deși toată lumea l-a auzit? Îți spun că ai greșit. Tu ai făcut greșeala. El s-a oprit". Înainte de următorul serviciu, bosniacul a aplaudat ironic și i-a strigat lui Fery: "Fair play, omule!"
Momentul controversat a schimbat complet cursul partidei. După ce a obținut break-ul, Arthur Fery a câștigat 17 dintre următoarele 20 de game-uri și s-a impus cu 2-6, 6-2, 6-2, 6-1, calificându-se în turul al doilea. Criza de nervi a lui Dzumhur a continuat și după pierderea setului secund. Bosniacul l-a chemat pe supervizorul James Garner pentru a protesta împotriva arbitrului de scaun, afirmând:
"E foarte greu să joci când cineva nu își poate face meseria. Sunt sigur că știți și voi asta. Nu avea altceva de făcut decât să fie atent la acel let. Nu știu ce să mai spun, are un singur lucru de făcut și nici pe acela nu îl face bine. Ar fi la fel dacă aș veni pe teren și n-aș fi în stare să lovesc mingea".
În timp ce Dzumhur continua să protesteze minute în șir, Arthur Fery a găsit o soluție inedită pentru a rămâne concentrat: și-a introdus dopuri de urechi, ignorând complet tirada adversarului. Partida a mai fost întreruptă ulterior de o problemă medicală a britanicului, care a suferit o sângerare nazală și a avut nevoie de intervenția fizioterapeutului, însă acest lucru nu i-a afectat jocul.
În vârstă de 23 de ani, Arthur Fery traversează cea mai bună perioadă a carierei. În acest sezon a obținut prima victorie pe tabloul principal la Australian Open, venind din calificări, iar înainte de Wimbledon a ajuns până în sferturile de finală ale turneului de la Queen's. Grație succesului în fața lui Damir Dzumhur, britanicul s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în turul secund la Wimbledon.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4324.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4058.png)
6
2
2
1
3
6
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)