LIVEBLOG Wimbledon, ziua 12 | Sinner l-a învins pe Djokovic! Zverev a trecut de Fery

Spectacolul continuă la Wimbledon. În ziua a 12-a de concurs, Arthur Fery și Alexander Zverev deschid ziua pe Centre Court, urmând ca apoi toate privirile să se îndrepte spre duelul de cinci stele dintre Jannik Sinner și Novak Djokovic, considerat de mulți adevărata "finală din semifinale".

Felix Auger-Aliassime - Novak Djokovic - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

UPDATE | Jannik Sinner a câștigat partida cu Novak Djokovic în trei seturi, cu scorul de 6-4, 6-4, 6-4, iar în finală se va duela cu Alexander Zverev.
UPDATE | Jannik Sinner are 2-0 la seturi! Victorie cu 6-4 obținută de italian în manșa secundă.
UPDATE | Jannik Sinner a câștigat primul set cu scorul de 6-4.
UPDATE | A 2-a semifinală a zilei, Sinner - Djokovic, a început pe Eurosport 2 și în aplicația HBO Max.
UPDATE | Alexander Zverev este în finală la Wimbledon! Sportivul din Germania l-a învins pe Arthur Fery cu scorul de 7-6 (0), 6-2, 6-4.
UPDATE | Alexander Zverev se impune și în setul secund, scor 6-2, și este aproape de accederea în finală.
UPDATE | Alexander Zverev a câștigat primul set la tie-break, scor 7-0.
UPDATE | Prima semifinală a zilei, Fery - Zverev, a început pe Eurosport 2 și în aplicația HBO Max.
Știre inițială
Vineri, 10 iulie, se vor disputa semifinalele masculine ale ediției din 2026 la Wimbledon. Cele două partide vor avea loc pe arena centrală, iar capul de afiș va fi duelul dintre Jannik Sinner și Novak Djokovic, considerat de mulți drept adevărata "finală din semifinale".
Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Credit imagine: From Official Website

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Ziua va începe la ora locală 13:30 (15:30, ora României), cu înfruntarea dintre britanicul Arthur Fery și germanul Alexander Zverev. Fery, beneficiar al unui wild card, este revelația turneului și va disputa prima semifinală de Grand Slam din carieră, după parcursul impresionant de la All England Club.
Britanicul vine după victoria din sferturile de finală în fața italianului Flavio Cobolli și va încerca să producă o nouă surpriză în fața propriilor suporteri. De cealaltă parte, Alexander Zverev, numărul 2 mondial, a ajuns în penultimul act după succesul obținut împotriva americanului Taylor Fritz și va încerca să se califice în a doua finală consecutivă de Grand Slam.
CITEȘTE ȘI:

Sinner - Djokovic, meciul pe care-l așteaptă toată lumea la Wimbledon, vineri

După încheierea primei semifinale, în funcție de durata meciului dintre Fery și Zverev, pe Centre Court va avea loc duelul dintre Jannik Sinner și Novak Djokovic, în jurul orei 18.00, ora României. În mod firesc, Fery și Zverev ar fi trebuit să dispute a doua semifinală a zilei, pentru că au disputat sferturile de finală miercuri și nu marți, precum Sinner și Djokovic. Totuși, organizatorii le-au oferit celor mai mari două staruri prezente pe tablou slotul de prime-time și mai mult timp la dispoziție.
Campionul en-titre, Sinner, va încerca să își apere trofeul cucerit anul trecut, însă îl va avea în față pe cel mai titrat tenismen din istoria tenisului. Djokovic, de șapte ori campion la Wimbledon, luptă pentru o nouă calificare în finala turneului londonez. Sârbul vine la întâlnirea cu Sinner după ce a disputat cel mai lung sfert de finală din istoria Wimbledon, 5 ore și 15 minute de joc cu Felix Auger-Aliassime.
Confruntarea dintre liderul noii generații și legendarul sârb este așteptată cu un interes uriaș și reprezintă, pentru mulți, cel mai spectaculos meci al competiției, câștigându-și pe merit eticheta de "finala din semifinale". Jannik Sinner și Novak Djokovic s-au înfruntat de 11 ori până acum, iar italianul conduce cu 6-5 la directe. Sârbul a câștigat ultima confruntare, în semifinalele de la Australian Open din acest an, dar înainte de acel meci a pierdut de 6 ori la rând contra lui Jannik.
Printre acele eșecuri s-a numărat și cel din semifinalele Wimbledon de anul trecut, unde liderul mondial s-a impus fără drept de apel, în minimum de seturi. Câștigătorii celor două semifinale se vor înfrunta duminică, 12 iulie, în marea finală de la Wimbledon 2026, pentru unul dintre cele mai prestigioase trofee din tenisul mondial.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol