Martina Navratilova a descoperit cauza eșecului lui Novak Djokovic de la Wimbledon, cu Sinner! "Trebuie să facă asta"

Novak Djokovic și-a încheiat parcursul la Wimbledon după înfrângerea suferită în fața lui Jannik Sinner, care s-a impus fără emoții, scor 6-4, 6-4, 6-4, calificându-se în finala turneului, care e azi, de la ora 18:00, pe Eurosport. Navratilova crede că a descoperit cauza eșecurilor sârbului și îl sfătuiește pe acesta să facă un lucru important pentru a se lupta pentru titlul #25 de Grand Slam.

Jannik Sinner - Novak Djokovic - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic a pierdut fără drept de apel semifinala de la Wimbledon, contra lui Sinner, 4-6, 4-6, 4-6. A fost o confruntare în care italianul, mai tânăr cu un deceniu și jumătate, a servit impecabil și s-a deplasat mult mai bine decât cel mai titrat jucător din istorie, care a avut o singură oportunitate de a câștiga pe serviciul lui Jannik.
Casa Pariurilor.

Casa Pariurilor.

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
La finalul partidei, Djokovic a declarat, conform tradiției din ultimii ani, că își dorește să mai participe cel puțin o dată la Wimbledon înainte de a se retrage din activitate. Sârbul nu a mai câștigat un titlu de Grand Slam din 2023, însă continuă să rămână în elita clasamentului ATP datorită rezultatelor obținute în marile turnee, chiar dacă participă la un număr redus de competiții.
În 2026, Djokovic a disputat finala Australian Open și a ajuns până în semifinalele de la Wimbledon. Totuși, timpul începe să-și spună cuvântul, iar fostul lider mondial întâmpină tot mai des dificultăți de ordin fizic.
Legendara Martina Navratilova consideră că Djokovic mai are capacitatea de a cuceri un nou trofeu de Grand Slam chiar și în această etapă a carierei. Cu toate acestea, ea este de părere că strategia sârbului de a juca foarte puține turnee nu îl mai avantajează.
Navratilova susține că lipsa meciurilor oficiale îl afectează înaintea competițiilor importante. În opinia sa, Djokovic ajunge la Grand Slam-uri fără suficient ritm competițional, ceea ce îl face mai vulnerabil atât în fața accidentărilor, cât și din punct de vedere fizic.

Martina Navratilova îl sfătuiește pe Novak Djokovic să participe la mai multe turnee

Fosta mare campioană a explicat că lipsa continuității competiționale îl costă pe Djokovic. Navratilova a subliniat că valoarea lui Djokovic este în continuare incontestabilă, însă pentru a mai cuceri un titlu major are nevoie de mai multe meciuri în picioare și de puțin noroc.
"Formatul de trei seturi câștigătoare l-a ajutat să ajungă atât de departe. A avut o marjă de siguranță, însă apoi s-a întors împotriva lui, pentru că a acumulat oboseală după meciul de cinci seturi din turul precedent. Dacă își dorește cu adevărat să mai câștige un Grand Slam, cred că trebuie să joace mai multe partide și să participe la mai multe turnee.
A plătit prețul pentru că nu avea suficient ritm de joc. Ani la rând a fost extrem de constant în turneele de Grand Slam. Faptul că ajunge în semifinale la 39 de ani nu este surprinzător. Surprinzătoare este eliminarea timpurie în fața lui Joao Fonseca la Paris, un jucător despre care mulți cred că va câștiga Grand Slam-uri în viitor.
Poate să apară la un turneu și să joace la acest nivel, însă pentru a câștiga un astfel de trofeu cred că are nevoie de mai multe meciuri în picioare. Doar așa poate evita momentele în care îi lipsește acel ceva special. În ultimii ani a avut și numeroase probleme fizice. Chiar și acum s-a accidentat la mingea de meci din confruntarea cu Cobolli. Ai nevoie și de șansă.
Totuși, măreția încă se vede în jocul lui, chiar și la 39 de ani. A ajuns cel puțin în semifinale în șase dintre ultimele sale șapte turnee de Grand Slam, însă trofeul continuă să îi scape", a declarat Navratilova, conform Tennis Up To Date.
Jannik Sinner și Alexander Zverev se înfruntă azi în finala masculină de la Wimbledon, de la ora 18:00, în direct pe Eurosport și aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo