Ashleigh Barty, principala favorită de pe tabloul de simplu feminin la Wimbledon, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului major desfășurat pe iarbă, după ce a trecut de Barbora Krejcikova, campioana de anul acesta de la Roland Garros, cu scorul de 7-5, 6-3, după o oră și 37 de minute de joc.
În primul set, prima care a obținut break-ul a fost Brbora Krejcikova, care părea să aibă situația sub control pe propriul serviciu, însă nu a fost cazul, pentru că Ash Barty a reușit să revină și să egaleze la 4-4. Din acel moment, Krejcikova a mai câștigat în setul inaugural un singur game, iar Barty s-a impus, scor 7-5.
US Open
Clasamentul pentru Turneul Campioanelor: Emma Răducanu, salt uriaș. Cum arată TOP 10
13/09/2021 LA 09:12

Wimbledon 2021 | Barty, pentru prima dată în sferturile de finală la Londra

Setul al doilea poate părea că a fost în controlul absolut al liderului mondial din WTA, însă Krejcikova a avut multe șanse de a întoarce soarta meciului, dar de care nu a profitat. Barty a făcut break-ul prima în setul al doilea, însă Krejcikova a revenit imediat, făcând rebreak. Totuși, revenirea cehoaicei nu a durat, asta pentru că Barty a mai făcut un break la 4-3, break care s-a dovedit a fi decisiv în economia partidei.
Campioana de la Roland Garros din 2019 este pentru prima dată în sferturile de finală de la Wimbledon. În continuare, liderul mondial din WTA se va duela cu învingătoarea dintre Emma Răducanu, revelația turneului, și Ajla Tomljanovic, meci care se joacă azi, mai târziu.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
US Open
Emma Răducanu, marele pariu al lui Wilander! Ce anticipează Mats că se va întâmpla cu ea în 2 ani
09/09/2021 LA 12:13
US Open
"Regina" Marii Britanii și-a pierdut "coroana" după 6 ani: Konta, depășită de Emma Răducanu
08/09/2021 LA 19:26