Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#ReveniriDeLegendă Campioana din 2017, OUT! Garbine Muguruza, eliminată în turul 3 la Wimbledon 2021 de către Ons Jabeur

Irina Aldea

Actualizat 02/07/2021 la 18:07 GMT+3

Wimbledon 2021 | Garbine Muguruza a fost eliminată în turul al treilea la ediția din acest an de la All England Club, fiind învinsă de tunisianca Ons Jabeur.

Garbine Muguruza

Credit imagine: Getty Images

Garbine Muguruza, campioana din 2017 de la Wimbledon, a fost eliminată încă din turul al treilea la ediția din acest an de către Ons Jabeur. Sportiva din Tunisia, ocupantă a locului 24 WTA, s-a impus la capătul unui meci maraton de două ore și 27 de minute de joc cu scorul de 5-7, 6-3, 6-2.
În continuare, favorita numărul 21 se va duela la Wimbledon cu Iga Swiatek, care a trecut azi de Irina Begu cedând în partidă un singur game. În partida de azi, Ons Jabeur a început timidă partida cu fosta campioană de la Wimbledon, iar Muguruza a profitat de șansele avute în runda inaugurală.

Wimbledon 2021 | Garbine Muguruza, OUT în turul 3 la All England Club

Totuși, în setul secund, Ons Jabeur și-a ridicat și mai mult nivelul de joc decât în finalul setului inaugural și a reușit să gestioneze mai bine decât adversara ei momentele cheie, trimițând astfel meciul în set decisiv. Acolo, jocul a curs într-o singură direcție, chiar dacă Muguruza a avut multe șanse de a reveni în meci.
Ons Jabeur nu a stat pe gânduri în momentele tensionate, a făcut pasul în față și a fost sigură pe ea la fiecare minge, punând-o pe Muguruza în dificultate. Sportiva din Spania a cucerit titlul la Wimbledon în 2017 după o finală disputată cu Venus Williams. De partea cealaltă, pentru Ons Jabeur, acesta este cel mai bun rezultat al carierei la cel de-al treilea turneu major al anului.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo