Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Roger Federer a numit jucătorii care l-ar putea elimina pe Novak Djokovic la Wimbledon 2021

Irina Aldea

Actualizat 02/07/2021 la 15:31 GMT+3

Wimbledon 2021 | Roger Federer este în căutarea celui de-al 21-lea titlu de Grand Slam al carierei la Wimbledon 2021, însă marele lui rival, Novak Djokovic, este marele favorit la câștigarea acestui turneu.

Roger Federer of Switzerland congratulates Novak Djokovic of Serbia at the net after his victory during the Men's Singles Final on Centre Court during the Wimbledon Lawn Tennis Championships

Credit imagine: Getty Images

După un parcurs excelent la turneele majore de anul acesta, Novak Djokovic pare de neoprit. Marele campion sârb a cucerit titlurile la Australian Open și Roland Garros, ajungând la 19 titluri de Grand Slam la general, cu doar unul mai puțin decât rivalii săi, Roger Federer și Rafael Nadal.
În plus, Nole a recunoscut că-și dorește nespus de mult să câștige Wimbledon 2021, medalia de aur la Jocurile Olimpice și US Open 2021, obținând în acest caz Calendar Golden Slam-ul, un obiectiv pe care-l are fără doar și poate în gând. Totuși, nu puțini sunt cei care vor cu orice preț să-l oprească pe Djokovic din a reuși această uriașă performanță. Printre ei este, în mod inevitabil, și Roger Federer, care se luptă la Wimbledon pentru titlul major cu numărul 21.

Wimbledon 2021 | Roger Federer știe cine-l poate opri pe Novak Djokovic din a câștiga tot ce-i stă în cale

Roger Federer a fost întrebat la conferința de presă despre ediția din acest an a Wimbledon și despre șansele pe care le are la câștigarea turneului. În plus, elvețianul a fost întrebat de jurnaliști cine crede că-i poate pune probleme serioase lui Novak Djokovic în turneu și chiar să-l elimine pe Nole.
"Nu-mi prea pasă de bookmakeri, nu mă interesează ce spun ei, cine cred ei că e favorit. În orice caz, Berrettini este un jucător care poate produce surprize aici. Oricine câștigă turneul de la Queen’s are șanse mari și la Wimbledon. Să nu uităm că a câștigat și turneul de la Stuttgart în urmă cu 2 ani. A avut un parcurs bun și la Wimbledon acum doi ani cred, așa că e acolo sus.
Zverev e și el foarte bun pe iarbă, am jucat împotriva lui și știu că poate produce surprize. Are posibilitatea de a juca foarte bine pe iarbă, mai ales că se poate baza pe serviciu. Medvedev e locul 2 în lume, e normal să fie acolo de asemenea. Și eu cu rezultatele mele de aici de-a lungul timpului… trebuie să fiu și eu luat în calcul. Nu contează lista cu favoriții în final, dar Djokovic este favoritul cel mare, cu toate rezultatele pe care le-a obținut aici și în cariera lui", a spus Federer la Londra.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo