Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#MeciuriMemorabile Djokovic, în finala Wimbledon 2021! Sârbul, spre al 6-lea trofeu pe iarba londoneză

Andrei Bobeica

Actualizat 09/07/2021 la 21:33 GMT+3

Novak Djokovic și Denis Shapovalov s-au întâlnit a 8-a oară în carieră, de data aceasta în semifinale, la Wimbledon 2021.

Novak Djokovic steht im Viertelfinale von Wimbledon

Credit imagine: SID

În precedentele 7 întâlniri, canadianul reușise o singură victorie împotriva numărului 1 mondial.

Novaj Djokovic, spre al 6-lea trofeu la Wimbledon

Primul set a fost unul cu probleme pentru sârb, care după ce și-a câștigat primul serviciu a fost condus în permanență până la 5-3. Acela a fost momentul când Djokovic, aflat în situația de a pierde primul set, s-a mobilizat și a dus meciul în tie-break, unde s-a impus cu 7-3.
În setul 2, Djokovic și Shapovalov au mers cap la cap până la 5-5, atunci când sârbul a reușit un break, după care a închis actul secund pe propriul serviciu.
Ultimul set a fost la fel de disputat, Novak Djokovic neavând deloc o misiune ușoară, atât împotriva canadianului, cât și a publicului din tribune.
Shapovalov a reușit să mențină echilibrul până la 5-5, atunci când Djokovic a reușit break-ul și a servit pentru meci. Numărul 1 mondial a închis partida cu un game câștigat la 0 și merge într-o nouă finală la Wimbledon.
Novac Djokovic va juca duminică împotriva italianului Matteo Berrettini. Pentru sârb va fi ocazia de a câștiga Grand Slam-ul cu numărul 20 și al 6-lea trofeu la Wimbledon, după cele câștigate în 2011, 2014, 2015, 2018, 2019.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo