Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#MeciuriMemorabile Stefanos Tsitsipas, eliminat în primul tur la Wimbledon 2021! Grecul, învins clar în 3 seturi

Irina Aldea

Actualizat 28/06/2021 la 19:05 GMT+3

Wimbledon 2021 | Stefanos Tsitsipas a fost eliminat în mod surprinzător în primul tur la All England Club de Frances Tiafoe.

Stefanos Tsitsipas in Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Frances Tiafoe a produs marea surpriză în prima zi de concurs la Wimbledon 2021. Americanul de pe locul 57 ATP l-a eliminat pe favoritul numărul 3, Stefanos Tsitsipas, finalist la Roland Garros anul acesta. Tiafoe s-a impus în mod surprinzător în trei seturi, scor 6-4, 6-4, 6-3, la capătul unui meci care a durat două ore și 5 minute de joc.
În continuare, sportivul în vârstă de 23 de ani din SUA se va duela în turul secund la cel de-al treilea turneu major al anului cu învingătorul meciului dintre Vasek Pospisil și Roberto Carballes Baena. Aceasta este fără doar și poate o surpriză uriașă, neașteptată, mai ales că Stefanos Tsitsipas a jucat de-a lungul timpului destul de bine pe această suprafață.

Wimbledon 2021 | Stefanos Tsitsipas, OUT în primul tur la Londra

Frances Tiafoe a avut nevoie de doar un break în primele două seturi pentru a-și procura un avantaj uriaș în fața favoritului numărul 3, care venea după o finală pierdută în 5 seturi la Roland Garros în fața lui Novak Djokovic. Americanul a jucat perfect pe propriul serviciu, iar adversarul său a avut câteva șanse de break de care nu a putut profita.
Cel mai departe, Stefanos Tsitsipas a ajuns la Wimbledon până în optimile de finală, la ediția din 2018, în timp ce Frances Tiafoe nu a reușit să meargă mai departe de turul al treilea, fază pe care a atins-o la aceeași ediție, în 2018. Aceasta e prima victorie a americanului în fața unui jucător din Top 5 ATP.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo