Kevin Anderson va juca a doua sa finală de Mare Șlem din carieră. Cu cine va juca, nu se știe. Atât a fost de interesantă ziua de vineri de la Wimbledon, încât știm un finalist, nu-l știm pe al doilea, iar finala feminină e posibil să fie începută cu întârziere.
Asta fiindcă sud-africanul l-a învins pe John Isner la capătul unui meci care a durat 6 ore și 36 de minute, devenind al doilea cel mai lung meci de la Wimbledon și al patrulea cel mai lung din istoria tenisului. Anderson a câștigat primul dintre cele trei seturi care s-au decis în tie-break, după care le-a cedat pe următoarele două înainte de a duce meciul în decisiv câștigând un set patru ce a conținut trei break-uri cu 6-4. Decisivul nu a mai fost similar. Ambii jucători și-au ținut serviciul în mare parte fără probleme, însă Isner a părut mereu mai vulnerabil. După aproape trei ore din setul trei, americanul a cedat la 24-24, într-un game în care punctul remarcabil a venit la 0-15, când dreptaciul Anderson l-a câștigat deși căzuse la pământ și a lovit o minge ținând racheta în mâna stângă. Câteva minute mai târziu, Anderson și Isner se îmbrățișau epuizați. Pentru american, ratarea prezenței în prima sa finală de Mare Șlem trebuie să doară, la fel cum ar durea pentru oricine o înfrângere după un astfel de efort. Pentru sud-african, o nouă șansă de a cuceri un astfel de titlu se întrezărește, însă recuperarea este crucială.
Al doilea meci la zilei, cel care a purtat capul de afiș, s-a jucat între Novak Djokovic și Rafael Nadal, însă faptul că meciul a întârziat mult din cauza partidei epice dinainte a făcut ca al doilea finalist să nu fie știut încă. Mult așteptata partidă dintre cei doi mari rivali – a 52-a! – a fost spectaculoasă până la întrerupere. Djokovic, revenit la forma care la consacrat după accidentările sale, a fost mai bun în setul întâi, făcând break la 3-3 și câștigând cu 6-4 setul. Sârbul a avut trei șanse de break și în începutul actului al doilea, însă nu a reușit să profite de acestea. Nadal a revenit după trei break-uri la foc automat, a salvat două mingi de re-break la 5-3 și a câștigat setul. A urmat cel mai spectaculos act din cele trei de vineri. În setul trei niciun jucător nu a reușit să-și procure nici măcar o șansă de break, astfel încât un tie-break a decis cine a încheiat ziua în avantaj. Acela a fost Djokovic, care a salvat trei mingi de set adversa și a convertit-o pe a doua a sa la capătul unui duel aprig. El va continua astăzi, la ora 15:00 de la scorul de 6-4, 3-6, 7-6.
Australian Open
Australienii continuă să ia măsuri împotriva lui Djokovic! Anunțul ministrului afacerilor interne
ACUM 30 MINUTE
***
Finala feminină are loc imediat după încheierea meciului dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal. Angelique Kerber și Serena Williams reeditează finala din 2016 câștigată de americancă în două seturi. Williams țintește al 8-lea titlu câștigat la Wimbledon, în timp ce Kerber va juca a doua sa finală pe iarba londoneză.
Programul transmisiunilor Eurosport:
Eurosport 2 & 2HD:
Ora 15:00: Finalul: Novak Djokovic v Rafael Nadal
Nu înainte de ora 16:00: Angelique Kerber v Serena Williams
***
Seria de articole dedicate turneului de la Wimbledon este susținută de Stella Artois.
Australian Open
Vis spulberat pentru jucătorul care l-ar fi înfruntat luni pe Djokovic: "Acum nu mai are sens"
ACUM 3 ORE
Australian Open
Australian Open 2022 Live Blog | Două românce la lucru în Ziua 1, Jaqueline Cristian și Gabi Ruse
ACUM 5 ORE