Getty Images

Wimbledon – Ziua 9: Ostapenko, Kerber, Goerges și Williams pășesc în semifinale

Wimbledon – Ziua 9: Ostapenko, Kerber, Goerges și Williams pășesc în semifinale
By Getty Images

The 11/07/2018 at 11:23Updated The 11/07/2018 at 11:25

Careul de ași al tabloului feminin s-a făcut cunoscut după o serie de meciuri electrizante ce au avut loc în sferturile de finală de la Wimbledon.

Vom începe cu partida care a fost probabil cea mai entuziasmantă dintre cele patru jucate marți pe tabloul feminin. Angelique Kerber și Daria Kasatkina s-au întrecut într-o luptă spectaculoasă, cu rusoaica dovedind că este o stea a viitorului. Stilul său de joc a fost încântător, dar în final nu a dus-o spre victoria mult-dorită. Fără doar și poate, Kasatkina va reveni ani la rândul la Wimbledon și poate câștiga turneul în viitor, însă ziua de marți i-a aparținut lui Kerber. Jucătoarea germană a pătruns în semifinale pentru a treia oară în carieră pe iarba londoneză, câștigând cu scorul de 6-3, 7-5 la a șaptea sa minge de meci.

Acolo o va întâlni pe Jelena Ostapenko. Letona de 21 de ani, cea mai tânără jucătoare dintre cele patru semifinaliste, a învins-o în două seturi pe Dominika Cibulkova, scor 7-5, 6-4. După un început de meci mai lent, similar celui făcut de Ostapenko în optimi, letona a fost condusă cu 1-3, dar a revenit pentru a egala la 4 înainte de a câștiga ultimele două game-uri ale primului set la 0. Un șir de trei break-uri consecutive la 1-1 în setul secund au pus-o pe Ostapenko în poziția de a câștiga, iar loviturile sale puternice nu au primit răspuns de la Cibulkova. Letona s-a calificat pentru numai a doua oară în semifinalele unui turneu de Mare Șlem, iar prima oară când a făcut-o știm ce s-a întâmplat. Poate repeta performanța de la Openul Francez din 2017?

Al doilea rând de meciuri din sferturile de finală au fost încheiate în trei seturi. Kiki Bertens și Julia Goerges au intrat mai întâi pe teren, iar primele două seturi au fost echilibrate, cum era de așteptat. Bertens și-a adjudecat primul act cu 6-3, însă Goerges părea a fi jucătoarea mai puternică, dovedind asta în setul secund. Mereu cu un pas în fața adversarei sale, germana a avut nevoie de prelungirile setului pentru a forța decisivul. Acolo, după ratarea celor două șanse de break din game-ul secund, Goerges s-a distanțat, câștigând cinci game-uri la rând pentru a se impune în final, scor 3-6, 7-5, 6-1.

Nu în ultimul rând, Serena Williams s-a calificat după un meci dificil în compania Camilei Giorgi. Italianca a început în forță, jucând un tenis ultra-agresiv care i-a pus mari probleme americancei. A salvat o primă minge de break în primul game și mai apoi, la 4-2, Giorgi a revenit de la 0-40 pentru a câștiga game-ul, și apoi setul. Williams a gestionat însă meciul cu calm, reușind singurul break al setului secund la 2-1 și forțând jucarea unui set decisiv. Un nou break la 0 făcut la 1-1 a pus-o în postura de a conduce meciul, iar Williams a încheiat meciul cu 14 puncte la rând câștigate pe propriul serviciu. Americanca a învins, 3-6, 6-3, 6-4.

***

Astăzi este ziua sferturilor de finală masculine, iar meciurile se anunță extrem de interesante. Toate partidele (inclusiv cele din turneele de dublu și de juniori – unde România încă are reprezentanți) pot fi urmărite pe Eurosport Player, în timp ce pe Eurosport 2 pot fi văzute începând cu ora 15:00 meciurile Roger Federer – Kevin Anderson și Juan-Martin Del Potro – Rafael Nadal.

Programul transmisiunilor Eurosport:

Eurosport 2 & 2HD:

Ora 15:00: Roger Federer v Kevin Anderson

(cu actualizări din: Novak Djokovic v Kei Nishikori)

Urmat de: Juan-Martin Del Potro v Rafael Nadal

(cu actualizări din: Milos Raonic v John Isner)

***

Seria de articole dedicate turneului de la Wimbledon este susținută de Stella Artois.