Articol scris de Alex Masgras
Roger Federer, care va împlini 40 de ani în luna august, se apropie de finalul carierei. Cei mai mulți spun că acesta va fi "cântecul de lebădă" al elvețianului, care a câștigat de 8 ori turneul de la Wimbledon. Cu toate acestea, Federer va avea o misiune destul de dificilă. Acesta a jucat numai opt meciuri în 2021, iar prestația din meciul cu Auger-Aliassime de la Halle l-a pus pe gânduri chiar și pe elvețian, care a declarat după meci că nu poate accepta să joace un astfel de tenis.
Todd Woodbridge, australianul cu 16 titluri de Grand Slam la dublu, este de părere că Roger Federer poate face o surpriză la Wimbledon: "Cu siguranță finala din 2019 îl va motiva, dar cred că mai are câteva răni care nu s-au vindecat. Dacă se uită înapoi la acel meci, trebuie să știe că a jucat extraordinar și că trebuia să câștige. Trebuie să ia lucrurile pozitive din acea finală pentru turneul de anul acesta".
Tenis
Teng Biao, un cunoscut disident chinez, anunț îngrijorător despre Peng Shuai, la CNN
ACUM 13 ORE

Roland Garros, singurul turneu cu victorii consecutive din 2021 pentru Federer

Roger Federer a participat în acest an la turneul de la Roland Garros unde a reușit să câștige trei meciuri la rând. Elvețianul s-a retras înaintea partidei cu Matteo Berrettini din optimi, ca precauție. Este prima oară de la Australian Open 2020 când Federer reușește să lege mai multe victorii. "Cred că și-a regăsit spiritul competitiv", a spus Woodbridge despre parcursul lui Federer la Paris.
"Formatul cel mai bun din 5 seturi îl poate ajuta, dar îi poate crea și probleme. E bine că va avea timp să își ajusteze jocul, să găsească modalități de a câștiga. Dar dacă va avea mai multe meciuri lungi, cum se va recupera? Djokovic este în continuare favorit, dar mulțumită experienței și a încrederii sale, Federer poate câștiga. Nu trebuie să dea de adversari tineri care să îl obosească, precum Matteo Berrettini, altfel va avea probleme. Dar ca să se întâmple asta, trebuie să se alinieze planetele", a concluzionat Todd Woodbridge.

Wimbledon 2021, probabil ultima șansă pentru Federer la un turneu de Grand Slam

Federer revine pe iarba de la All England Club pentru o ultimă șansă de a cuceri un turneu de Grand Slam. Cu o victorie aici, Federer poate face istorie. Elvețianul ar deveni cel mai în vârstă campion de la Wimbledon de la Arthur Gore care a câștigat turneul în 1909, la 41 de ani.
De asemenea, acesta o poate egala pe Martina Navratilova, care deține recordul de titluri la Wimbledon, 9. În lupta cu cei doi mari rivali ai săi, Rafael Nadal și Novak Djokovic, Federer se poate distanța de aceștia în clasamentul all time în ceea ce privește titlurile de Grand Slam, ajungând la cel cu numărul 21.
Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 28 iunie-11 iulie și va fi transmis în exclusivitate în România de Eurosport și Eurosport player.
Australian Open
Novak Djokovic, dat de gol? Fost tenismen legendar al Australiei: "Decizia lui mi se pare clară!"
IERI LA 15:27
Tenis
Roger Federer: "Rafa Nadal a izbucnit în plâns când am câștigat Roland Garros, în 2009"
IERI LA 10:30