Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce șanse are Simona Halep la Wimbledon. Mari favorite sunt două sportive care nu au trecut până acum de optimi

Cristian Mihală

Publicat 09/06/2021 la 13:25 GMT+3

Simona Halep va fi prezentă la Wimbledon, unde își va apăra titlul cucerit în 2019. Specialiștii o cotează cu abia a 6-a șansă, la egalitate cu Sabalenka, Muguruza sau Bianca Andreescu.

De ce a refuzat Simona Halep dansul cu Djokovic la Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Marea noastră campioană a ratat Roland Garros, acolo unde, în condiții normale, ar fi putut să ajungă fără mari emoții în fazele finale, mai ales că Barty, Osaka, Sabalenka sau Svitolina au părăsit prematur competiția. Simo și-a revenit după accidentarea de la Roma, a început deja să se antreneze și a confirmat că va participa la un turneu pregătitor, înainte de Wimbledon.
La All England Club, sportiva din Constanța e campioana în exercițiu, după performanțele fantastice realizate în 2019, încununate cu o finală fără istoric în fața Serenei Williams. Totuși, specialiștii nu știu la ce nivel va fi românca din punct de vedere fizic și o creditează fără mari șanse să își apere titlul.

Bart și Osaka, mari favorite la Wimbledon 2021, Halep are abia a 6-a șansă

Barty și Osaka sunt principalele favorite, deși nu s-au impus vreodată pe iarba londoneză (nu au trecut nici măcar de optimi), pentru ca a treia favorită să fie văzută Serena Williams. Aceata a arătat decent la Roland Garros și e de așteptat ca pe iarbă să dea un randament și mai bun. Punctele sunt mai scurte și mai rapide, astfel că sportiva care va împlini în toamnă 40 de ani nu va avea un handicap atât de mare din punct de vedere fizic. În plus, pe iarbă serviciul contează mai mult, iar Serena deține în continuare o armă redutabilă, generând o forță deosebită la acest capitol. Serena are 7 titluri la Wimbledon, care e Grand Slamul său preferat. 2021 va fi probabil ultima șansă pentru ca sportiva din SUA să egaleze recordul all-time de turnee de Mare Șlem, deținut de Margaret Court.
Cote la Wimbledon feminin
  • Ashleigh Barty - 5,5
  • Naomi Osaka - 6
  • Serena Williams - 8
  • Petra Kvitova - 9
  • Iga Swiatek - 10
  • Aryna Sabalenka - 12
  • Simona Halep - 12
  • Garbine Muguruza - 12
  • Bianca Andreescu - 12
  • Karolina Pliskova - 16
  • Cori Gauff - 18
  • Victoria Azarenka - 22

Djokovic, mare favorit la Wimbledon 2021

La masculin, lucrurile sunt ceva mai simple, în sensul în care Djokovic e considerat mare favorit să își treacă în palmares al 6-lea titlu de Grand Slam pe iarba de la All England Club.
Interesant e că al doilea favorit în opinia bookmakerilor e Daniil Medvedev. Numărul doi mondial nu are un sezon foarte bun, dar la Roland Garros a avut o prestație solidă, ajungând până în sferturile de finală. Rusului nu îi place deloc zgura, dar nici pe iarbă nu a impresionat, niciodată nereușind să treacă de turul 3 la Londra.
De notat că Federer, care a abandonat de la Roland Garros să se dedice exclusiv pregătirii Wimbledonului, e văzut cu a 5-a șansă. Ca și în cazul Serenei, ediția de la All England Club din acest an e probabil ultima șansă ca elvețianul să mai obțină ceva într-un turneu de Mare Șlem.
Cote la Wimbledon masculin
  • Novak Djokovic - 2,3
  • Daniil Medvedev - 6
  • Stefanos Tsitsipas - 7
  • Rafael Nadal - 7
  • Roger Federer - 8
  • Alexander Zverev - 14
  • Dominic Thiem - 25
  • Andrey Rublev - 28
  • Andy Murry - 28
  • Matteo Berrettini - 33
  • Janik Sinner - 33
  • Milos Raonic - 33
  • Nick Kyrgios - 33
Wimbledon 2021 se desfășoară în perioada 28 iunie - 11 iulie și va fi transmis în direct de Eurosport și Eurosport Player.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo