Simona Halep: “Obiectivul este să câștig toate cele patru turnee de Grand Slam”

Irina Aldea

Publicat 07/10/2019 la 18:32 GMT+3

O accidentare la spate a obligat-o pe Simona Halep să abandoneze în faza optimilor de finală la turneul desfășurat la Wuhan. Fostul lider mondial din WTA speră la o recuperare cât mai rapidă, asta pentru că își dorește să termine anul în forță, principala și ultima oprire fiind Turneul Campioanelor de la Shenzhen.

Simona Halep talks about her confidence

Credit imagine: Eurosport

Sezonul campioanei noastre a culminat cu obținerea celui de-al doilea titlu de Grand Slam din carieră, la Wimbledon, pe iarba de la All England Club. Românca a învins-o pe Serena Williams în ultimul act în mai puțin de o oră de joc. Simona a stat de vorbă cu jurnalistul CGTN, Damion Jones, și i-a dezvăluit acestuia care este obiectivul pe care-l are în continuare.

Simona Halep: "Este momentul să revin, vreau să ating cel mai bun nivel din nou"

Simona Halep a cucerit primul ei titlu de Grand Slam la Roland Garros, în 2018, atunci când a învins-o în finală pe Sloane Stephens. "A fost diferit. A fost foarte special să câștig la Wimbledon, cel mai prestigios turneu de Grand Slam. M-am bucurat mult de acest moment. Am fost fericită după, dar și puțin obosită. Așa că acum este momentul să revin și să continui să muncesc pentru că vreau să ating cel mai înalt nivel din nou”, a spus sportiva din Constanța.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo