Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#MeciuriMemorabile Finala masculină de la Wimbledon 2019, printre cele mai spectaculoase din istoria turneului

Eurosport
DeEurosport

Publicat 08/07/2021 la 17:51 GMT+3

În urmă cu doi ani, la turneul de la Wimbledon avea loc finala cu numărul 133, care urma să scrie istorie, fiind atât cel mai lung meci din ultimul act de la All England Club, cât și una dintre cele mai spectaculoase partide.

Djokovic Federer Wimbledon 2019

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Timeea Franțescu
Acum doi ani, Roger Feder suferea una dintre cele mai dureroase înfrângeri din cariera sa. Elvețianul a fost învins de Novak Djokovic într-o finală de zile mari, după ce a pierdut două mingi de meci. Partida s-a încheiat cu scorul 7-6 1-6 7-6 4-6 13-12, după patru ore și 57 de minute.
Federer ar fi putut obține performanța de a fi cel mai în vârstă tenismen care cucerește trofeul de la Wimbledon, în schimb, prin acest meci a reușit să-și doboare propriul record. Partida de tenis dintre cei doi a bătut recordul deținut de finala dintre Federer și Nadal din 2008, în care cei doi au luptat „doar” patru ore și 48 de minute.
Djokovic Federer Wimbledon 2019
După o semifinala grea, în care trecuse de marele său rival, Rafael Nadal, Federer părea tot mai aproape de a fi cel care va ridica trofeul deasupra capului la finalul competiției, însă, Djokovic, care venea după victoria în fața lui Bautista Agut, a avut un alt plan. Adversarii lui Novak nu l-au pus prea mult la încercare pe sârb, astfel că Roger, care depășise obstacole grele pentru a ajunge în ultimul act, era jucătorul văzut drept favorit în marea finală, însă calculele au fost date peste cap.

Finala dintre Roger Federer și Novak Djokovic, încheiată printr-un set istoric

După primele patru seturi, părea că Federer are controlul asupra partidei, seturile câștigate de acesta, fiind dominate categoric de elvețian, pe când, cele câștigate de sârb, erau obțnute la limită, prin disputarea câte unui tie-break.
Niciunul dintre cei doi nu mai jucase cinci seturi într-un meci în acea ediție a turneului și, la cum decurgea partida, probabil că nimeni nu s-ar fi așteptat la un asemena rezultat, mai ales la un așa ultim set, care a durat mai bine de două ore. După ce, în decisiv, Djokovic a făcut 4-2, părea că Federer va aluneca ușor-ușor spre înfrângere, însă a continuat setul cu lovituri excepționale, reușind astfel să recupereze.
Djokovic Federer Wimbledon 2019
Când Roger avea două mingi de meci, Novak a reușit să le salveze printr-un serviciu de excepție, împingând meciul către un șir lung de game-uri. Din 1948, de la Bob Falkenburg, cineva nu mai salvase două mingi de meci în marea finală, ca, mai apoi, să cucerească și trofeul.
"Parcă e ireal", a declarat Djokovic, la finalul partidei, în timp ce elvețianul susținea că a fost o nebunie ce s-a petrecut pe teren.
"A fost un meci fantastic, a fost lung și a avut de toare. Novak, felicitări, omule, a fost o nebunie", a spus Roger.
Astfel, Djokovic şi-a trecut în palmares cel de-al cincilea său trofeu la Wimbledon, după ce a salvat două mingi de meci, în cea mai lungă finală de la All England Club, în timp ce Federer rămâne cu opt titluri de campion la marele turneu.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo