Roger Federer se pregătește de Wimbledon, turneu despre care a anunțat încă de la începutul anului că reprezintă principalul său obiectiv pentru acest sezon.
Forma arătată de elvețian în ultima vreme nu a fost însă cea mai bună. Deși s-a calificat în optimile de la Roland Garros, Federer a decis să se retragă, tocmai pentru a pregăti cum se cuvine sezonul de iarbă. Din păcate, elvețianul a părăsit prematur turneul de la Halle, fiind învins în turul secunde de Felix Auger-Aliassime.
După acel meci, Federer a recunoscut că nu a avut o atitudine potrivită pe teren, iar asta nu poate fi decât un semn de îngrijorare pentru fanii săi în perspectiva Wimbledonului.
Laver Cup
Rafa Nadal, propunere inedită pentru Roger Federer înaintea noului sezon competițional
ACUM 14 ORE
Majoritatea specialiștilor consideră că ediția din acest an de la Wimbledon este ultima șansă pentru Federer să mai câștige un Grand Slam. Ajuns deja la 39 de ani, corpul său nu mai face față nivelului extraordinar în care se joacă în circuit, iar pe orice altă suprafață în afara ierbii va fi greu pentru elvețian să mai meargă până la capăt într-un turneu major.

Alex Corretja crede că Federer se va retrage când nu va mai fi la un nivel înalt

Întrebările despre data retragerii lui Federer sunt din ce în ce mai des rostite în lumea tenisului. Expertul Eurosport, Alex Corretja, consideră că acest moment va fi ales de elvețian în fiuncție de propria evaluare a capacităților sale. Dublu finalist de Grand Slam, Corretja nu îl vede pe Federer jucând doar de dragul de a fi pe teren și de a se distra, ci va spune adio tenisului de performanță în momentul în care va simți că nu mia poate fi competitiv la cel mai înalt nivel.
"Ceea ce se întâmplă acum cu Federer ne face să ne dăm seama cât de greu este să revi după o accidentare serioasă, mai ales când ai 39 de ani. Tot ce urmează pentru Federer de acum înainte este un cadou pentru el și pentru cei care iubesc tenisul.
Trebuie să acceptăm că el va decide dacă vrea sau nu să continue. Dacă vede că este gata să revină la cel mai bun nivel, va continua. Dacă simte că nu poate fi la nivelul pe care și-l dorește și nu mai poate câștiga Grand Slam-uri, atunci nu cred că va continua.", a spus Corretja pentru Eurosport.
Un real test pentru Federer va fi turneul de la Wimbledon, care va avea loc în perioada 28 iunie - 11 iulie și va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Laver Cup
Cine câștigă a patra ediție a Laver Cup. Pariul lui Roger Federer înaintea evenimentului din Chicago
22/09/2021 LA 15:09
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
22/09/2021 LA 08:58