Kyrgios a confirmat în această săptămână, la Halle, că e într-o formă de zile mari. A pierdut în semifinale, după un meci pe muchie de cuţit, cu Hubert Hurkacz, scor 6-4, 6-7, 6-7. Dacă ar fi ajuns în finala turneului, Nick ar fi intrat în top 40 şi ar fi fost cap de serie, în contextul absenţelor de la All England Club.
Aşa, sportivul de la Antipozi a urcat doar până pe 45 ATP şi le va da mari emoţii marilor favoriţi, pe care îi poate întâlni încă din primul tur.
"Cred că pe iarbă sunt în Top 5 din lume. În orice caz, cu siguranţă că sunt între primii 10 pe această suprafaţă", spunea Nick înainte de Halle, turneu unde, prin accesul în semifinale şi-a egalat cele mai bune performanţe din 2022: a ajuns până în penultimul act şi la Houston și Stuttgart.
Wimbledon
Nadal îi creează și acum coșmaruri lui Fritz, după ce l-a învins la Wimbledon! Ce a spus americanul
26/07/2022 LA 17:40
Kyrgios a devenit un adevărat "killer" al favoriţilor, din TOP 10 ATP doar Nadal având un bilanţ pozitiv în disputele cu Nick. Iar la Wimbledon Kyrgios se transformă, fiind unul dintre puţinele turnee pe care le tratează ca un profesionist.
"Toți cei care fac tenis știu ce este Wimbledon. Cu toţii visăm în copilărie să câştigăm acest turneu, este tot ce îţi poţi dori în tenis", spunea Kyrgios în urmă cu ceva timp.
În 2014, Nick Kyrgios a șocat lumea tenisului. La 19 ani, a venit la Wimbledon graţie unui wildcard și, cu 37 de ași, l-a învins pe Rafa Nadal cu 7-6(5), 5-7, 7-6(5), 6-3. A fost prima victorie a cuiva din afara Top 100 împotriva numărului unu mondial, de când Andrei Olhovskiy l-a depășit pe Jim Courier, tot la Londra, în 1993.
După turneu, jucătorul australian a spart barierele în clasamentul ATP și a urcat de pe poziția 144 până pe 66. Părea începutul unei cariere de excepţie, dar nu a fost aşa. Totuşi, într-o zi bună, dacă e serios, Nick are capacitatea să învingă pe oricine, mai ales pe iarbă, astfel că favoriţii se vor ruga să îl evite pe australian în primele tururi.

Todd Woodbridge pariază pe Kyrgios la Wimbledon 2022

În contextul absențelor și a lipsei de specialiști pe iarbă, Kyrgios poate avea un cuvânt greu la All England Lawn anul acesta, e convins Todd Woodbridge, fostul mare jucător de dublu Australian. Nick are doar două sferturi de finală în întreaga carieră în Grand Slamuri, dar una dintre aceste performanțe a fost pe iarba de la Wimbledon, în 2014.
"Nick s-a antrenat și este foarte concentrat în acest sezon, așa că acest rezultat (n.r. semifinala de la Stuttgart, de săptămâna trecută, unde a pierdut la Murray) este un început bun pentru acest sezon pe iarbă. Dacă există vreun jucător, în afară de Djokovic, care poate să învingă pe oricine pe iarbă, acesta este Nick. Are șanse mari să ajungă departe la Wimbledon, îl văd un candidat la titlu", a spus Woodbridge, citat de puntodebreak.com-
Kyrgios a părut mult mai aplecat spre muncă în 2022 și pare, la 27 de ani, să înceapă să se maturizeze. Un talent enorm, sportivul de la Antipozi a avut toate atuurile să cucerească măcar un turneu de Grand Slam, dar a fost mereu prea neserios pentru a își găsi liniștea preț de două săptămâni.
Condiția fizică e un alt aspect important la care Kyrgios a fost deficitar, de-a lungul timpului, fiindu-i foarte complicat să facă față într-un turneu în care se joacă după sistemul cel mai bun din 5 seturi. Totuși, Woodbridge e convins că, dacă nu îl va întâlni pe Djokovic în prima săptămână, rebelul jucător poate să facă performanța carierei la Wimbledon.
"Șansele lui vor depinde tabloul pe care îl va avea. Va fi foarte important să aibă adversari abordabili în primele tururi, nu mi-aș dori ca el să fie pe partea lui Novak. Cred că o semifinală este un obiectiv realist. Dacă va ajunge în acea fază, dacă corpul lui este bine și capul este așezat, orice se poate întâmpla", a mai spus fostul mare dublist.
Todd Woodbridge este unul dintre cei mai mari jucători de dublu din istoria tenisului. Și-a trecut în cont 16 turnee de Grand Slam, 9 dintre ele la Wimbledon. În prima parte a carierei a făcut pereche cu al său compatriot Mark Woodforde, pentru ca apoi să joace alături de suedezul Jonas Bjorkman.
Turneul de la Wimbledon va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Wimbledon
Rybakina a explicat de ce a plâns ca un copil la conferința de presă de după finala Wimbledon
12/07/2022 LA 18:57
Wimbledon
Kyrgios i-a cerut lui Djokovic cina promisă, după finala Wimbledon! Răspunsul fabulos al sârbului
12/07/2022 LA 18:17