Eurosport
Adversarul lui Novak Djokovic de la Wimbledon l-a comparat pe sârb cu Nadal: "Provocarea absolută în tenis!"
De
Publicat 05/07/2023 la 13:16 GMT+3
Novak Djokovic îl va întâlni azi în turul al doilea la Wimbledon pe Jordan Thompson (70 ATP). Acesta din urmă a vorbit despre meciul cu Djokovic ca fiind o provocare uriașă, comparându-l pe sârb cu Rafael Nadal, pe care australianul l-a întâlnit anul trecut chiar la Roland Garros.
Rafael Nadal & Novak Djokovic - Wimbledon
Credit imagine: Getty Images
Dacă Pedro Cachin a spus în mod clar că nu ar fi putut niciodată câștiga împotriva lui Novak Djokovic, Jordan Thompson e de părere că nimic nu e imposibil în viață, cu atât mai puțin în sport. Azi, australianul va încerca să-i facă viața grea campionului en-titre pe terenul central de la Wimbledon.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/07/03/3737178.jpg)
Betano - Wimbledon 2023
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO
A-l întâlni pe Djokovic la Wimbledon e fără doar și poate una dintre marile provocări din tenisul mondial masculin, iar Thompson știe asta. Mai mult decât atât, terenul central de la All England Club pare să fie, cel puțin de patru ani încoace, "grădina personală" a sârbului. Totuși, australianul în vârstă de 29 de ani e pregătit să facă față provocării și să trăiască o zi istorică, după cum a declarat inatptour.com.
CITEȘTE ȘI:
Adversarul lui Novak Djokovic de la Wimbledon l-a comparat pe sârb cu Nadal
"Să-l înfrunt pe Djokovic este cea mai complicată sarcină din lumea tenisului actual", afirmă categoric Thompson, care în lunga sa carieră a avut deja dueluri cu alte legende. "Știu că am jucat cu Nadal la Roland Garros anul trecut și a fost incredibil de greu, dar meciul cu Nole este vârful, e provocarea absolută în tenis. Este impresionant să te uiți la statisticile lui Novak, este clar că nu prea ai de ce să te agăți ca să crezi că poți câștiga. Cu toate acestea, sunt unul dintre cei care cred că, dacă vezi că este imposibil să câștigi un meci, nu ar trebui să intri pe teren să îl joci. Poate părea o prostie, dar nu am altă alternativă decât să cred în șansele mele", a transmis Thompson.
Jordan Thompson a bifat cel mai bun rezultat al său în turneele de Grand Slam chiar la Wimbledon, unde a ajuns în turul al treilea, în 2021. Întrebat despre ce plan de meci ar trebui să urmeze dacă intenționează să producă marea surpriză cu Djokovic la Wimbledon, Thompson a răspuns imediat: "Voi face tot ce pot. Știu că mă confrunt cu cel mai bun jucător de tenis din istorie și mi-e clar că trebuie să joc meciul vieții mele pentru a avea vreo șansă. L-am văzut pe Novak nu prea confortabil în unele meciuri din același sezon, dar niciunul dintre rivalii săi nu a îndrăznit să facă ceva diferit, revoluționar. Știu că trebuie să concep un plan de joc care nu poate fi așteptat de la mine", a mai transmis Thompson.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/06/29/3734874-75987408-2560-1440.png)
Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport & pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo