Barbora Krejcikova, campioană în premieră la Wimbledon! Cehoaica, jucătoarea zilei pe iarba londoneză
Actualizat 13/07/2024 la 18:42 GMT+3
Barbora Krejcikova este noua campioană de la Wimbledon! Cehoaica s-a impus în trei seturi în fața lui Jasmine Paolini, scor 6-2, 2-6, 6-4, punând în palmares primul ei titlu pe iarba londoneză și al doilea în turneele majore.
Barbora Krejcikova
Credit imagine: Getty Images
Grand Slam-ul de la Wimbledon a ajuns la final sâmbătă pe tabloul feminin, Jasmine Paolini și Barbora Krejcikova luptând în premieră pentru titlu pe iarba de la All England Club. Duelul din ultimul act al celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului a avut nevoie de set decisiv pentru a se afla campioana din acest an, Barbora Krejcikova ridicând trofeul deasupra capului după un succes scor 6-2, 2-6, 6-4.

betano
Credit imagine: Getty Images
Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Detaliul interesant dinaintea acestei finale era reprezentat de faptul că singurul meci direct dintre cele două finaliste de anul acesta fusese în urmă cu 6 ani, în primul tur al calificărilor pentru Australian Open 2018. Atunci, niciuna dintre finalistele de anul acesta de la Londra nu mergea direct pe tabloul principal de la Melbourne, fiind nevoite să evolueze în calificările primului turneu de Grand Slam al anului. Cehoaica s-a impus fără prea mari emoții, scor 6-2, 6-1.
Finala de sâmbătă de la All England Club a început perfect pentru Krejcikova, care a reușit break-ul încă din primul game al întâlnirii. Paolini, cu presiunea pe umeri, a cedat și game-ul pe serviciul adversarei, cehoaica având un început solid de set. Italianca i-a "interzis" mai apoi adversarei ei să realizeze dublu break-ul, după ce Krejcikova a avut minge de 3-1, dar scorul nu a luat proporții și Paolini a revenit la 2-1.
Cehoaica a arătat însă că este jucătoarea care a intrat mai bine în finală și a continuat să fie mai precisă și să ia avans spre finalul primului set, distanțându-se la 5-1 în timp ce Paolini nu a reușit să găsească soluții pentru a depăși momentul complicat.
Paolini a câștigat la 5-2, dar Krejcikova nu a avut emoții în a încheia primul set, 6-2, la capătul a 36 de minute de joc.
Paolini, o altă față în setul secund al finalei cu Krejcikova
Paolini a mers la vestiare după primul set pierdut și a revenit mult mai montată, câștigându-și serviciul în startul manșei a doua.
Italianca a menținut nivelul ridicat și a reușit primul ei break din finală, distanțându-se la 2-0, ca mai apoi numărul 7 mondial să îl consolideze cu un serviciu bun, la 3-0.
Krejcikova a câștigat primul game din set abia la 3-1, dar după scenariul primului set scorul s-a făcut 4-1, de această dată pentru Paolini, o jucătoare cu mult schimbată față de startul finalei.
În oglindă cu primul set, manșa secundă s-a terminat 6-2, de această dată în favoarea lui Paolini, iar finala de la All England Club a intrat în decisiv.
Barbora Krejcikova, jucătoarea zilei la Wimbledon
Setul decisiv al finalei de la Wimbledon a început sub semnul echilibrului, fiecare jucătoare câștigându-și serviciul.
S-a mers cap la cap până la 3 egal, moment în care Paolini a greșit pe propriul serviciu și i-a permis lui Krejcikova să facă break-ul la jumătatea manșei și să ia o opțiune serioasă la câștigarea duelului.
Așa s-a și întâmplat, pentru că Barbora a consolidat imediat break-ul, distanțându-se la 5-3 și obligând-o pe Paolini să servească sub presiune, pentru a rămâne în finală.
Italianca a venit la 5-4, a avut minge de break, dar până la urmă Krejcikova a ajuns ea în față și la un singur punct de titlu la Londra. Paolini nu a cedat nici de această oară, a salvat mingea de meci și apoi a trecut ea în avantaj, iar finalul game-ului a fost absolut dramatic.
Până la urmă, finala de la Wimbledon s-a terminat cu Barbora Krejcikova câștigând partida, cehoaica punând în palmares al doilea titlu major al carierei.
De partea cealaltă, pentru Paolini, aceasta este a doua înfrângere consecutivă în finalele turneelor majore, după eșecul de acum câteva săptămâni, de la Roland Garros.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.
Promo
Promo