Carlos Alcaraz, jucătorul zilei la Wimbledon! Campionul din 2023 a renăscut după primul set pierdut

Carlos Alcaraz este cel de-al doilea semifinalist de la Wimbledon, după ce a trecut în patru seturi de Tomy Paul, scor 3-1 la seturi. Murcianul a revenit după un set pierdut și va lupta pentru un loc în ultimul act al competiției cu Daniil Medvedev, care l-a învins în această seară pe liderul mondial Jannik Sinner.

Carlos Alcaraz of Spain celebrates as he plays against Tommy Paul of United States in the Gentlemen's Singles Quarter Final match during day nine of The Championships Wimbledon 2024

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz, cap de serie nr. 3, s-a calificat în semifinalele Wimbledon 2024, după ce l-a învins în 4 seturi pe Tommy Paul, favoritul nr. 12, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-2, 6-2, după 3 ore și 14 minute de joc. Murcianul a început mai greu meciul, dar până la urmă nu i-a mai dat șanse adversarului său, calificându-se fără emoții în semifinale, unde se va duela cu Daniil Medvedev, rusul producând surpriza zilei și eliminându-l din competiție pe liderul mondial, Jannik Sinner.
betano

betano

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Alcaraz a intrat rău în meci și i-a permis adversarului să preia frâiele întâlnirii, Paul conducând cu 1-0 după primul set. Spaniolul a semnat însă o revenire superbă și nu a lăsat loc de surprize, punând stăpânire pe joc și pe următoarele trei seturi, pe care le-a câștigat într-o manieră categorică, obținând biletele pentru careul de ași, unde, ca anul trecut, când a ieșit campion, se va duel pentru un loc în marea finală de la All England Club cu Daniil Medvedev.

Carlos Alcaraz, jucătorul zilei la Wimbledon

În urma succesului din această seară, Carlos Alcaraz ajunge la a 12-a victorie consecutivă la Wimbledon și totodată la a 12-a victorie consecutivă în turneele de Grand Slam.
Bilanțul său, de-a lungul carierei, pe iarbă, este de 22 de victorii și 3 înfrângeri.

În întâlnirie directe, Carlos conduce cu 4-2 în fața lui Daniil, trecându-și în dreptul său ultimele două victorii. Aceasta va fi a 4-a lor întâlnire la un Grand Slam și a 3-a întâlnire la Wimbledon.
Carlos are bilanț 31-6 în 2024 și traversează un moment fabulos, în timp ce Daniil are 34-9 în 2024 și tocmai a eliminat numărul 1 mondial de pe iarba londoneză.
În plus, statisticile lui Alcaraz în turneele de Mare Șlem sunt de-a dreptul impresionante. Murcianul a câștigat 39 din ultimele 42 de meciuri.
La 21 de ani și 65 de zile, Carlos Alcaraz este doar al doilea cel mai tânăr jucător din Era Open care ajunge în semifinalele de simplu masculin la Roland Garros și Wimbledon în ani consecutivi, mai în vârstă doar decât Rafael Nadal (21 de ani și 33 de zile).
Totodată, pentru Alcaraz acesta este cea de-a șasea semifinală din ultimele 7 turnee de Grand Slam la care a participat.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo