Musetti, năucit de ce i-a făcut Djokovic: "A fost o glumă ce s-a întâmplat"
Publicat 13/07/2024 la 12:30 GMT+3
Lorenzo Musetti nu a avut cuvinte să descrie jocul excepţional al lui Novak Djokovic, din semifinala Wimbledon 2024. Deşi are 37 de ani şi vine după o operaţie la genunchi suferită acum mai puţin de o lună şi jumătate, sârbul l-a lăsat fără replică pe italianul de 22 de ani.
Lorenzo Musetti - Novak Djokovic - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport

Banner Betano
Credit imagine: Getty Images
Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 2 mondial, s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce l-a învins, vineri, pe italianul Lorenzo Musetti (25 ATP), cu 6-4, 7-6 (7/2), 6-4, după două ore şi 48 de minute.
Djokovic, aflat la a şasea finală consecutivă la All England Club, va juca în premieră pentru un trofeu în acest an, unul cu destule probleme fizice şi de formă pentru el. De altfel, Nole venea la Londra cu o mulţime de semne de întrebare legate de starea sa fizică, la începutul lui iunie suferind o intervenţie chirurgicală la genunchi.
Musetti, uluit de cât de bun poate fi Djokovic, la 37 de ani, la Wimbledon
Nu doar că s-a recuperat în timp record, dar l-a lăsat fără replică în semifinale pe Musetti, care, deşi a făcut o partidă mare, nu a reuşit să îi ia nici măcar un set celui mai titrat jucător din istorie. Învins de Nole la Roland Garros, deşi sârbul era accidentat, italianul de 22 de ani a mai primit o lecţie de la marele campion din Balcani. La final, Lorenzo nu a avut altceva de făcut decât să își scoată pălăria în faţa unui campion uriaş şi să se declare mândru că a avut ocazia să joace împotriva lui, într-o partidă care s-a jucat la un nivel foarte ridicat.
"Este o glumă ce s-a întâmplat azi, cred că a fost a șaptea oară când ne-am întâlnit, dar nu m-am confruntat niciodată cu un Nole ca acesta. Am fost foarte impresionat de el astăzi, a fost prima dată când joc cu el pe iarbă.
Tenisul lui se adaptează perfect la această suprafață, mai ales când vine vorba de retur, este înnebunitor. A fost o glumă tot ce a făcut pe teren, felul în care a ajuns să servească, dar și felul în care a jucat punctele importante, a meritat să câștige fără îndoială. Nu sunt dezamăgit, cred că a fost un spectacol agreabil, a rezultat un meci grozav, cu multă intensitate și schimburi bune, a fost o luptă grozavă", a spus Musetti la conferinţa de presă de după partidă.
Djokovic a doborât o serie de recorduri, odată cu succesul de vineri seară. Sârbul a ajuns la a 37-a finală de Grand Slam, o cifră uluitoare, în contextul în care are la activ 75 de turnee de Grand Slam. Practic, în aproape jumătate din competițiile majore la care a participat Nole a ajuns în finală.
Sârbul, care vizează al optulea său titlu la Wimbledon (în zece finale), ceea ce ar însemna egalarea recordului elveţianului Roger Federer, este primul jucător care ajunge în 3 finale la All England Club după împlinirea vârsei de 35 de ani. Pentru Djokovic ar fi al 25-lea titlu de Mare Şlem, cu care ar stabili un record absolut, depăşind-o pe legendara Margaret Court.
Doar Alcaraz stă între Djokovic şi un nou capitol de istorie a tenisului, finala masculină de la Wimbledon urmând a se disputa duminică, de la ora 16:00, în direct pe Eurosport şi în aplicaţia Max.
Promo
Promo