Surpriza zilei la Wimbledon! Emma Răducanu, învinsă de o jucătoare venită din calificări

Emma Răducanu a ratat șansa de a se califica pentru prima dată în carieră în sferturile de finală de la Wimbledon. Britanica a fost învinsă în optimi de surprinzătoarea neo-zeelandeză Lulu Sun, scor 2-6, 7-5, 2-6. Sportiva din Oceania se afla pe locul 250 de în lume la finalul anului trecut, iar până la actuala ediție de la Wimbledon nu câștigase vreun meci la un Grand Slam.

Emma Raducanu of Great Britain looks on as she plays against Lulu Sun of New Zealand in her Ladies' Singles fourth round match during day seven of The Championships Wimbledon 2024 at All England Lawn Tennis and Croquet Club

Credit imagine: Getty Images

Emma Răducanu părea că a trecut peste perioada chinuitoare din cauza problemelor medicale și a arătat o formă de vis în prima săptămână de la Wimbledon, necedând set în duelurile cu Renata Zarazua, Elise Mertens și Maria Sakkari.
Casa Pariurilor Wimbledon

Casa Pariurilor Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Britanica de origine română s-a duelat în optimi cu Lulu Sun (123 WTA), o jucătoare venită din calificări, care devenise acum două zile prima neo-zeelandeză din istorie care ajunge în săptămâna a 2-a la un turneu de Grand Slam. Azi, Sun a devenit și prima care atinge sferturile de finală la un turneu major, după o prestație excelentă pe Centralul de la All England Club.
Neo-zeelandeza pornea cu șansa a 2-a, asta și din cauza lipsei de experiență la un asemenea nivel, dar și a faptului că avea publicul împotrivă. Poate din cauza tracului sau a problemelor la încheietură din cauza cărora s-a retras din competiție de dublu mixt, Emma nu a jucat la nivelul său obișnuit și a cedat clar primul set, scor 2-6, după numai 40 de minute.
În manșa secundă, britanica a început să joace din ce în ce mai bine, mai ales la serviciu, dar s-a chinuit serios să-i spargă serviciul adversarei. A reușit în cele din urmă fix în cel mai potrivit moment, când avea 6-5, astfel că a doua manșă a mers în dreptul său și s-a intrat în decisiv.

Emma Răducanu, out de la Wimbledon! Britanica, învinsă de Lulu Sun, o jucătoare venită din calificări

De multe ori, jucătorii mai slab cotați care sunt atât de aproape de victore în setul doi, dar nu o obțin, se prăbușesc mental și clachează în decisiv. Nu a fost cazul lui Lulu Sun, care a rămas calmă și a avut și o mare doză de șansă, deoarece Emma Răducanu a acuzat din nou probleme medicale. În primul game din setul 3, britanica a căzut destul de rău și a dat de înțeles că simte dureri la genunchi.
A primit îngrijiri și apoi a continuat partida, însă și-a pierdut serviciul și neo-zeelandeza nu a mai cedat inițiativa. Lulu Sun s-a impus cu scorul final de 6-2, 5-7, 6-2, la capătul a două ore și 44 de minute de joc, și a scris o nouă pagină de istorie pentru tenisul din țara sa. Neo-zeelandeza a devenit abia a 7-a jucătoare din Era Open care face sferturi la Wimbledon, după ce a început din calificări.
De asemenea, sportiva de 23 de ani a devenit a 2-a cea mai slab clasată jucătoare din ultimii 15 ani care ajunge în ultimele 8 la All England Club, după Serena Williams, care era pe locul 181 în lume la ediția din 2018.
Chiar dacă Emma Răducanu e și ea în afara primei sute mondiale și nu a obținut niciun rezultat mare în ultima vreme, rezultatul din această seară e o surpriză enormă. Lulu Sun se afla la finalul anului trecut pe locul 219 în lume și până la actuala ediție de la Wimbledon nu a câștigat vreun meci pe tabloul principal la un Grand Slam. De altfel, mai jucase o singură dată la un turneu major, la Australian Open, unde a piedut în primul tur.
Pentru un loc în careul de ași de la Wimbledon, Lulu Sun se va duela cu Donna Vekic, care a trecut în 3 seturi de Paula Badosa, scor 6-2, 1-6, 6-4, într-un meci care a fost întrerupt de 3 ori de ploaie.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.





Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo