A doua retragere de marcă de la Wimbledon! Fostul număr 2 ATP nu va juca la All England Club
Publicat 22/06/2025 la 08:57 GMT+3
Wimbledon 2025 va începe abia peste o săptămână, dar deja au fost confirmate două retrageri de marcă. După Arthur Fils, un alt jucător de top 20 ATP a anunțat că nu va participa la al treilea Grand Slam al anului. Este vorba despre Casper Ruud, fost număr 2 în lume, care nu s-a recuperat după accidentarea la genunchi de la Roland Garros.
Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie
Sursa video: Eurosport
Deși mai sunt 8 zile până la startul turneului de la Wimbledon, deja e sigur că doi jucători din top 20 nu vor concura pe iarba londoneză. Ieri, Arthur Fils (15 ATP) a anunțat că nu va participa la al treilea Grand Slam al anului, nefiind refăcut după accidentarea la spate suferită în meciul cu Jaume Munar de la Roland Garros, pe care l-a câștigat dramatic, dar apoi s-a retras înaintea meciului cu Rublev din turul 3. La câteva ore distanță, Casper Ruud (16 ATP) a declarat și el forfait pentru competiția de la Londra, tot din cauza unei leziuni suferite la Paris.
Norvegianul a fost eliminat în turul doi la Grand Slam-ul parizian, de Nuno Berges (1-3 la seturi), dar în ultimele două seturi nu a mai putut combate din cauza unei accidentări la genunchi și a rămas pe teren doar din respect pentru adversar și pentru competiție.
Casper Ruud s-a retras de la Wimbledon
Fostul număr 2 ATP spera că se va reface în timp util pentru Wimbledon, dar leziunea sa e mai serioasă decât pare. Mai întâi el a anunțat că nu va participa la turneul de la Mallorca de săptămâna viitoare, dar nu va fi apt de joc nici la Wimbledon.
După înfrîngerea de la Roland Garros, Casper Ruud a avut un discurs vehement, subliniind că jucătorii sunt practic obligați să evolueze accidentați la anumite turnee, pentru că altfel sunt penalizați sportiv și financiar.
"A gestiona o astfel de problemă este complicat, deoarece ești obligat să joci anumite turnee, iar dacă iei o pauză, consecințele asupra clasamentului sunt severe. Aceste luni au fost cruciale pentru sezonul meu și există penalizări semnificative dacă sari peste turnee, atât din punct de vedere al performanței sportive, cât și financiar.
Ești obligat să concurezi, chiar și atunci când ești accidentat, ceea ce nu cred că este foarte corect. Sper doar să mă odihnesc și să pot renunța la administrarea de analgezice", spunea norvegianul în urmă cu 3 săptămâni.
De retragerile lui Fils și Ruud de la Wimbledon va profita în primul rând Fabio Fognini și Elmer Moller, care vor intra direct pe tabloul principal, dar mai ales Matteo Berrettini și Alexander Bublik, care sunt siguri că vor prinde un loc de cap de serie, ceea ce le va aduce, măcar teoretic, un traseu mai facil.
Dacă pentru Arthur Fils retragerea de la Wimbledon e o lovitură dură, pentru că avea de apărat 200 de puncte ATP, aferente optimii făcute la ediția precedentă, pentru Casper Ruud nu e o mare problemă. Deși a fost unul dintre cei mai constanți jucători din circuit în ultimii ani, norvegianul a avut rezultate dezastruoase pe iarbă. În toată cariera sa, triplul finalist de Grand Slam a câștigat doar 5 meciuri pe suprafața verde la nivel ATP. Turneul de la Mallorca din 2021 este singurul unde a legat două victorii pe gazon. La Wimbledon a obținut doar 3 victorii de-a lungul timpului, nereușind niciodată să treacă de turul secund.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Promo
Promo