Filip Jianu, ce păcat! Românul a fost eliminat în turul 1 al calificărilor la Wimbledon după ce a avut mingi de meci

Filip Jianu, cel mai bine clasat jucător din România, a fost eliminat încă din turul inaugural la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a avut trei mingi de meci.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Filip Jianu, aflat pe locul 231 ATP, a fost eliminat încă din turul inaugural de la Wimbledon 2025. Sportivul nostru a cedat în fața libanezului Hady Habib, aflat pe locul 169 ATP, cu scorul de 6-4, 1-6, 5-7, la capătul unui meci care a durat două ore de joc.
Filip Jianu nu a ajuns până acum niciodată pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Cel mai aproape a fost la ediția din acest an a Roland Garros, unde s-a oprit în ultimul tur al calificărilor. Și la Australian Open a luat startul în calificări, dar a fost învins încă din turul inaugural.
CITEȘTE ȘI:

Filip Jianu, eliminat la Wimbledon deși a avut 3 mingi de meci

În turul al doilea al calificărilor de la Wimbledon, Hady Habib îl va înfrunta pe sfertfinalistul din 2022 de la All England Club, Cristian Garin. Acesta din urmă, favorit numărul 8 pe tabloul de calificări, a trecut în primul tur de italianul Francesco Maestrelli cu scorul de 6-3, 6-4. Chilianul l-a învins pe Jianu acum două săptămâni, pe zgura de la Bratislava.
Meciul cu Habib a fost primul pe iarbă al lui Filip Jianu după o pauză de patru ani.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo