LIVEBLOG Wimbledon, ziua 12 | Djokovic - Sinner e LIVE pe E2 și HBO Max! Alcaraz, primul finalist
Astăzi s-au disputat cele două semifinale masculine de la Wimbledon și nu a fost loc de surprize. Carlos Alcaraz l-a învins în 4 seturi pe Taylor Fritz și s-a calificat în a 3-a sa finală consecutivă la rând, în timp ce Jannik Sinner l-a învins fără drept de apel pe Novak Djokoivc, avansând pentru prima dată în carieră în ultimul act de la All England Club.
Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Jannik Sinner - Carlos Alcaraz va fi marea finală de la Wimbledon 2025. Italianul nu i-a dat nicio șansă lui Novak Djokovic în semifinala a doua, impunându-se cu 6-3, 6-3, 6-4, după mai puțin de două ore de joc. Sârbul a dat semne de revenire în setul 3, când a condus cu 3-0, dar liderul ATP și-a ridicat nivelul și a obținut o victorie de necontestat.
Carlos Alcaraz și Jannik Sinner sunt abia a doua pereche de jucători care își dispută trofeele la Roland Garros și Wimbledon în același sezon după Rafa Nadal și Roger Federer, care au realizat așa ceva chiar de 3 ori, între 2006 și 2008.
UPDATE | Jannik Sinner continuă să-l domine clar pe Novak Djokovic. Italianul a câștigat și setul secund, scor 6-3, și e la un set distanță de calificarea în prima sa finală la Wimbledon.
UPDATE | Jannik Sinner a câștigat cu 6-3 primul set al semifinalei cu Novak Djokovic. Italianul a fost superior la toate capitolele, reușind două break-uri și nu a pierdut decât două puncte pe propriul serviciu.
UPDATE | Carlos Alcaraz, campion la Wimbledon în 2023 și 2024, după finale în care l-a înfruntat și învins pe Novak Djokovic, s-a calificat vineri în cea de-a treia finală consecutivă pe iarba de la All England Club, după ce l-a învins în patru seturi pe Taylor Fritz, favoritul numărul 5 la ediția din acest an. Ibericul s-a impus cu 6-4, 5-7, 6-3, 7-6 și se va duela pentru trofeu cu Novak Djokovic sau Jannik Sinner, care se întâlnesc acum în semifinala a doua.
UPDATE | Carlos Alcaraz e la un set distanță de a 3-a finală consecutivă la Wimbledon. Ibericul s-a impus cu 6-3 în actul al 3-lea al semifinalei cu Fritz și e mare favorit la victorie.
UPDATE | Prima semifinală masculină de la Wimbledon va avea cel puțin 4 seturi. Taylor Fritz și-a ridicat mult nivelul și a egalat la seturi, impunându-se cu 7-5 în actul al doilea.
UPDATE | Carlos Alcaraz a câștigat primul set al disputei cu Taylor Fritz, scor 6-4. Ibericul a reușit un break în primul game-ul al meciului și a apoi a fost indestructibil la serviciu.
UPDATE | Carlos Alcaraz și Taylor Fritz au intrat pe terenul Central pentru prima semifinală masculină de la această ediție. Ibericul e favorit să acceadă pentru al 3-lea an la rând în marea finală, dar americanul, aflat în premieră în careul de ași, speră să producă surpriza.
Știrea inițială
Wimbledon 2025 se apropie de final, iar astăzi și mâine vom afla cine vor fi protagoniștii marilor finale din competiția de simplu. Semifinalele feminine se joacă astăzi, pentru ca vineri seara să știm exact cine își va disputa trofeul la masculin. Organizatorii de la All England Club au anunțat deja programul din a 12-a zi de concurs și nu a fost loc de surprize.

Casa Pariurilor.
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Așa cum era de așteptat, prima semifinală va fi cea dintre Carlos Alcaraz și Taylor Fritz, care va începe la ora 14:30, pe Terenul Central. Campion la precedentele două ediții, ibericul nu a strălucit în primele 4 partide de la Londra, pierzând cel puțin un set în 3 dintre ele (3-2 cu Fabio Fognini, 3-0 cu Oliver Tarvet, 3-1 cu Jann Lennard Struf și 3-1 cu Andrey Rublev), dar pare că și-a intrat în formă exact când contează cel mai mult. În sferturi, elevul lui Juan Carlos Ferrero a oferit o demonstrație de forță în fața lui Cameron Norrie, iar la final a recunoscut că se simte extraordinar și este foarte încrezător în forțele sale.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/08/image-a89e8da8-6ad3-4a09-b523-189ea4be0f15-85-2560-1440.jpeg)
Cameron Norrie - Carlos Alcaraz - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Dacă Alcaraz a mers la Wimbledon după ce a cucerit titlul la Queen's, Taylor Fritz a început al 3-lea Grand Slam al anului având două trofee pe iarbă câștigate în acest an, la Stuttgart și Easbourne. Americanul a începtu oscilant pe iarba londoneză, având nevoie de 5 seturi pentru a trece de Giovanni Mpetshi Perricard și Gabriel Diallo în primele două tururi. Ulterior și-a intrat în ritm și nu a mai avut emoții în duelurile cu Alejandro Davidovich Fokina (3-1), Jordan Thompson (1-0 când australianul s-a retras) și Karen Khachanov (3-1), calificându-se pentru prima dată în carieră în careul de ași de la Wimbledon.
Fritz a devenit primul jucător din ultimul sfert de secol care ajunge în semifinale la Grand Slam-ul londonez după ce a câștigat în 5 seturi primele două meciuri de la aceeași ediție. De asemenea, el e primul american din secolul XXI care ajunge în 3 semifinale la turnee pe iarbă în aceeași stagiune, astfel că încrederea sa e la cote mari.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/08/image-7c8ca31c-df20-4d07-85ca-99e3dd98e0c5-85-2560-1440.jpeg)
Taylor Fritz - Karen Khachanov - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Totuși, Carlos Alcaraz e mare favorit la calificarea în finală. Deși sunt în top de o bună bucată de timp, cei doi s-au mai întâlnit o singură dată la nivel ATP, la Miami 2023, când ibericul a câștigat în două seturi. Carlitos s-a impus de aceeași manieră și la ediția precedentă din Laver Cup. Așadar, meciul de joi va fi primul între Alcaraz și Fritz la un turneu de Grand Slam.
Wimbledon 2025 | Carlos Alcaraz - Taylor Fritz și Novak Djokovic - Jannik Sinner, două semifinale care promit enorm
La scurt timp după meciul Alcaraz - Fritz, pe centralul de la Wimbledon își vor face apariția Novak Djokovic și Jannik Sinner (în jurul orei 17:00). Încă de la tragerea la sorți se prefigura o confruntare stelară între cei doi și s-a ajuns aici, dar drumul lor spre penultimul act nu a fost deloc simplu.
Liderul ATP și-a surclasat 4 dintre cei 5 adversari pe care i-a întâlnit până acum (nu a pierdut set în duelurile cu Luca Nardi, Aleksandar Vukic, Pedro Martinez și Ben Shelton), dar a fost extrem de aproape de eliminare în optimi, în partida cu Grigor Dimitrov. Bulgarul conducea cu 2-0 la seturi (2-2 în setul 3) când s-a accidentat grav și nu a mai putut continua partida. Sinner a recunoscut că a avut mult noroc să continue în competiție și a jucat la cu totul alt nivel contra lui Ben Shelton, astfel că a depășit cu bine un moment critic pentru el.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/09/image-e8dc97b3-7c0e-4162-88ff-bd4a632f85c1-85-2560-1440.jpeg)
Jannik Sinner - Ben Shelton - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
De partea cealaltă, Nole nu a pierdut mai mult de un set în niciunul dintre partidele jucate până acum (3-1 cu Alexander Muller, 3-0 cu Daniel Evans, 3-0 cu Miomir Kecmanovic, 3-1 cu Alex De Minaur și 3-1 cu Flavio Cobolli), dar a arătat destule momente de slăbiciune, care dacă se vor repeta în fața liderului mondial ar putea fi o mare pentru sârb.
De notat că atât Sinner, cât și Djokovic, au tras sperieturi serioase cu privire la starea lor fizică. Italianul a acuzat probleme la cot în duelul cu Dimitrov și nu s-a putut antrena normal cu o zi înaintea meciului cu Ben Shelton. Totuși, după ce l-a învins pe american, Jannik a dezvăluit că nu a mai resimțit nicio durere. Djokovic a suferit o căzătură urâtă pe finalul partidei cu Flavio Cobolli, dar nici la el nu pare a fi vorba despre ceva serios.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/09/image-407873e4-d3eb-4373-bbdc-3a97085748e2-85-2560-1440.jpeg)
Flavio Cobolli - Novak Djokovic - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner și Novak Djokovic s-au mai întâlnit de 9 ori în meciuri oficiale, iar italianul a câștigat 5 dispute, inclusiv ultimele 4 dueluri directe. Ultimul succes al lui Nole datează din finala Turneului Campionilor din 2023. Cei doi s-au mai duelat de două ori pe iarba de la Wimbledon, în sferturile din 2022 și în semifinalele din 2023, sârbul câștigând de fiecare dată.
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)