Patricia Țig, eliminată în semifinalele calificărilor pe tabloul principal de la Wimbledon! Românca, învinsă în 2 seturi

Patricia Țig a fost învinsă în această după-amiază, în semifinalele calificărilor pe tabloul principal de la Wimbledon, de Robin Montgomery (locul 119 WTA), în două seturi. România a rămas cu o singură reprezentantă în calificările celui de-al treilea Grand Slam al anului.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Patricia Țig s-a oprit astăzi în semifinalele calificărilor pe tabloul principal de la Wimbledon. Românca a fost învinsă în această după-amiază, în două seturi, de Robin Montgomery (locul 119 WTA), scor 6-4, 6-3, după o oră și 17 minute de joc.
Sportiva noastră a început bine meciul și a reușit o serie de 3 game-uri la rând, datorită căreia a ajuns să conducă cu 3-1. Montgomery a revenit, însă, foarte rapid și nu doar că a egalat, ci chiar a preluat conducerea, scor 4-3.
Țig a egalat imediat, dar ulterior americanca și-a făcut serviciul, iar apoi a pus capăt setului cu un break. Montogomery și-a continuat seria de game-uri câștigate la rând în partea a doua a jocului, când a avut 3-0 pe tabelă.
Ulterior, românca a reușit să-și facă următoarele două servicii, dar nu a putut recupera avansul adversarei, care a ajuns să câștige partida după cel mai lung game, pe serviciul lui Țig, care îi anulase două mingi de meci.
Patricia Țig este cea de-a treia româncă învinsă în calificările celui de al treilea Grand Slam al anului. Ieri, în sferturi, au pierdut și Mihaela Buzărnescu, și Miriam Bulgaru, care au cedat în fața Lucreziei Stefanini, scor 1-6, 5-7, respectiv a Elsei Jacquemot, scor 2-6, 2-6.

Ana Bogdan, singura româncă rămasă în calificări

După eșecul lui Țig, România a rămas cu o singură reprezentantă în calificările celui de al treilea Grand Slam al anului. În semifinalele calificărilor pe tabloul principal de la Wimbledon se mai află Ana Bogdan.
Sportiva de pe locul 247 WTA s-a duelat ieri cu Ekaterina Makarova (locul 220 WTA), pe care a învins-o în două seturi, scor 6-4, 6-1. Astăzi, Ana Bogdan se va duela cu Anastasia Zakharova (locul 94 WTA).
Partida dintre cele două este programată ultima pe terenul cu numărul 11, urmând a începe cel mai probabil de la ora 17:30. Până acum, rusoaica a disputat pe parcursul carierei patru meciuri în calificări la Wimbledon și a câștigat două dintre ele, una în 2024 și una acum, din primul tur al ediției actuale.
Partida de astăzi va fi a doua directă dintre cele două jucătoare, Ana Bogdan reușind, în urmă cu trei ani, să o învingă pe Zakharova, scor 6-1, 6-2, la Iași.
Pe tabloul principal al celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, România le va avea pe Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Anca Todoni, Irina Begu și Sorana Cîrstea.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo