Sinner a provocat frenezie la Wimbledon! Clipul devenit viral cu liderul ATP în prim-plan: "Din câte încercări a reușit așa ceva?!"
Jannik Sinner, liderul mondial din ATP, a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale după ce a trecut cu brio o provocare inedită lansată chiar de ATP.
Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner face furori la Wimbledon, iar ultima sa "ispravă" a aprins efectiv internetul. Liderul clasamentului ATP a demonstrat o precizie ieșită din comun într-un videoclip care a captat imaginația fanilor de pretutindeni: italianul a reușit să aprindă un chibrit așezat vertical pe iarbă cu un singur serviciu fulgerător!
Numărul 1 mondial și-a arătat astfel controlul perfect și forța explozivă a serviciului, reușind o performanță spectaculoasă care a adunat deja peste 6 milioane de vizualizări pe Instagram până miercuri seara.
CITEȘTE ȘI:
- Emma Răducanu, supusă unei presiuni uriașe înainte de Wimbledon. Kyrgios trage un semnal de alarmă
- Iga Swiatek, încrezătoare înainte de Wimbledon! "Această suprafață îmi permite să învăț lucruri noi"
Sinner "a rupt gura târgului" pe internet, înainte de Wimbledon
Acrobația sa a generat dezbateri aprinse online: este vorba de o abilitate pură sau de un montaj ingenios? Oricum ar fi, imaginile sunt un "must-see" și au stârnit o întrebare care a devenit generală în rândul fanilor: "Din câte încercări a reușit așa ceva?!"
Momentul impresionant vine la fix pentru italian, cu câteva zile înaintea debutului său ca favorit principal la Wimbledon, unde meciurile de pe tabloul principal încep luni, 30 iunie. La 23 de ani, Sinner pornește cu obiectivul clar de a câștiga al patrulea titlu de Grand Slam al carierei — și primul la Wimbledon. Italianul ajunge la All England Club cu un bilanț solid de 19-3 în acest sezon.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)