Surpriză de proporții la Wimbledon! Jucătoarea care "a rupt norii" la Roland Garros și a ajuns până în semifinale, OUT din calificări
Acum mai bine de două săptămâni disputa meciul carierei, în semifinalele de la Roland Garros, însă parcursul miraculos de pe zgura pariziană nu a continuat și la Wimbledon. Lois Boisson a fost eliminată încă din turul inaugural la cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului.
Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie
Sursa video: Eurosport
Lois Boisson a fost eliminată prematur de la Wimbledon, încă din primul tur al calificărilor. La primul său meci după semifinala surpriză de la Roland Garros, franțuzoaica, favorită numărul unu în calificări, a fost eliminată încă din primul tur. Adversara sa, canadianca Carson Branstine, s-a impus în trei seturi, 6-2, (1) 6-7, 6-4, după un meci intens de aproape două ore.
În ciuda eșecului, Boisson a arătat multă determinare, mai ales ținând cont că a fost prima ei partidă disputată vreodată pe iarbă. După ce a pierdut categoric primul set, sportiva din Franța a reușit să revină în actul secund, adjudecându-și tiebreak-ul fără drept de apel.
CITEȘTE ȘI:
- Furie în tenisul mondial, după decizia US Open: "Când îl auzi pe Alcaraz că se va distra... rușinos"
- Tsitsipas, glumă genială cu Djokovic, la Wimbledon, după ce a aflat că sârbul se mută în Grecia
Revelația de la Roland Garros, Lois Boisson, OUT în turul 1 al calificărilor de la Wimbledon
În decisiv însă, experiența superioară a lui Branstine pe această suprafață a făcut diferența. Aventura lui Lois Boisson la Wimbledon se încheie așadar prematur. Branstine de cealaltă parte se va duela în turul al doilea al calificărilor cu Bianca Andreescu într-un duel 100% canadian.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/06/05/image-ba563d3f-a9af-4d81-b449-340217bf8d24-85-2560-1440.png)
Lois Boisson - Coco Gauff - Roland Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Jucătoarea franceză, cap de serie numărul unu în calificări, a intrat cu greu în ritmul partidei. Revenită în competiție la 19 zile după semifinala jucată la Roland Garros, Lois Boisson a arătat momente bune, dar a fost trădată de numeroase greșeli neforțate — 39 la număr — în fața unei adversare mai agresive și cu mai multă experiență pe iarbă.
Chiar dacă a luptat admirabil, franțuzoaica a cedat într-un meci echilibrat, fără a reuși să se apropie de tabloul principal la Wimbledon. Cu toate acestea, vestea bună pentru ea este că, aflată pe locul 65 mondial, Boisson are deja asigurată prezența directă pe tabloul principal la US Open, la sfârșitul lunii august — o performanță remarcabilă care îi oferă o nouă oportunitate să confirme forma arătată la Paris.
Boisson a bifat la Roland Garros unul dintre cele mai entuziasmante parcursuri din istorie. Beneficiară a unui wildcard, franțuzoaica le-a învins pe rând pe Mertens, Kalinina, Jacquemot, Pegula, Andreeva, înainte de a ceda în minimum de seturi în fața viitoarei campioane, Coco Gauff.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)