Gabriela Ruse, singura sportivă din România rămasă la Wimbledon! Victorie obținută la dublu de reprezentanta noastră și Marta Kostyuk
Ultimele două românce aflate la Wimbledon au evoluat astăzi. În vreme ce Sorana Cîrstea a fost învinsă în mod dramatic la simplu de Linda Noskova, Gabriela Ruse a făcut pereche cu Marta Kostyuk și a avansat mai departe în proba de dublu.
Marta Kostyuk & Gabriela Ruse
Credit imagine: Getty Images
În ziua cu numărul șase la Wimbledon, ultimele sportive ale României rămase în concurs au intrat pe teren. Sorana Cîrstea a încercat să treacă în premieră de turul al 3-lea la All England Club în proba de simplu, în vreme ce Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au evoluat la dublu.

Casa Pariurilor, Wimbledon 2026
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Din păcate, "Sori", deși a avut o minge de meci, nu a reușit să ajungă în optimile de finală. Ea a fost învinsă de Linda Noskova în mod dramatic, scor 6-2, 3-6, 6-7 (9). Gabriela Ruse și Marta Kostyuk le-au întâlnit pe Aldila Sutjiadi și Janice Tjen, sportive din Indonezia, după ce în runda inaugurală câștigaseră disputa cu Nicole Melichar-Martinez și Erin Routliffe, favoritele #5.
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk sunt în optimi la Wimbledon
Primele două game-uri au fost adjudecate de Sutjiadi și Tjen, însă Ruse și Kostyuk au replicat cu o serie impresionantă de cinci jocuri câștigate la rând. Aflată în situația de a servi pentru câștigarea setului, perechea româno-ucraineană a cedat game-ul la 15. Din fericire, ele s-au impus din nou la retur și au închis manșa cu scorul de 6-4.
Actul secund a fost plin de răsturnări de situație. Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au condus cu 3-0, mai apoi pierzându-și două servicii la rând, iar sportivele din Indonezia au ajuns să conducă cu 4-3. Ruse și Kostyuk au replicat cu un nou break, iar la 5-4 au obținut trei șanse consecutive de meci.
Doar că Sutjiadi și Tjen le-au salvat pe toate trei și pe următoarele două procurate la avantaje, egalând la cinci și reușind apoi să facă break-ul! Astfel, de la a servi pentru calificare, Ruse și Kostyuk se vedeau nevoite să spere la un break care să le mențină în set. Ele au realizat break-ul, iar scorul devenea 6-6.
În cele din urmă, Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au evitat decisivul și au câștigat tie-break-ul cu 10-8, calificându-se în optimile de finală, unde se vor duela cu învingătoarele partidei dintre Osorio/Sierra și Perez/Schuurs.
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk sunt pe cale să reușească un nou parcurs important în turneele de Grand Slam. La Australian Open 2023 și Roland Garros 2024, ele au ajuns în semifinale, iar la Roland Garros 2022 și Australian Open 2025 au bifat faza sferturilor de finală.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2232.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4346.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4346.png)
6
710
4
68
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)