Novak Djokovic, campion la Wimbledon pentru a 8-a oară? Pe cine trebuie să evite în drumul spre fazele finale
Publicat 24/06/2026 la 10:58 GMT+3
Novak Djokovic pleacă din postura de favorit 2, în opinia bookmakerilor, la Wimbledon (va fi cap de serie 7), iar șansele să lupte pentru trofeu pot depinde de tragerea la sorţi. Sârbul speră să evite un tablou dificil, cum s-a întâmplat la Roland Garros, unde a fost ghinionist, pentru a ajunge cu forțele "intacte" în fazele finale. Misiunea principală pare a fi evitarea sfertului lui Sinner.
Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie
Sursa video: Eurosport
Turneul de la Wimbledon a stârnit confuzie în lumea tenisului după o eroare apărută pe contul oficial de Instagram al competiției. Organizatorii au publicat marți o listă a capilor de serie pentru ediția din acest an, în care Novak Djokovic figura drept al treilea favorit, deși ocupă în prezent locul 8 în clasamentul ATP. În cele din urmă, administratorii contului au şters postarea, astfel că Nole va fi al 7-lea favorit la All England Club (Alcaraz lipseşte, astfel că avansează un loc pe lista capilor de serie faţă de ierarhia "la zi").
Chiar şi așa, mulţi consideră că sârbul e printre marii favoriţi ai turneului, lucru perfect de înţeles în condițiile în care Alexander Zverev, al doilea jucător al lumii, nu se simte deloc confortabil pe iarbă, iar ceilalți jucători din top 10, excepţie Sinner, evident, au evoluţii oscilante.
Djokovic ştie perfect fiecare "secret" al celei mai rapide suprafeţe, iar faptul că partidele durează mult mai puţin şi nu va fi angrenat în schimburi lungi funcționează în favoarea veteranului de 39 de ani. De altfel, mulţi specialişti estimează că Wimbledon 2026 ar putea fi "ultimul dans" pentru sportivul din Balcani, care probabil nu va mai fi la fel de bine cotat să câştige un Grand Slam, odată ce Alcaraz va reveni în competiţii.
Djokovic speră la o tragere la sorţi favorabilă la Wimbledon
De 7 ori învingător la All England Club (la un singur titlu de recordul all-time, al lui Federer), cel mai titrat tenismen din istorie nu va avea o misiune uşoară în tentativa de a atinge din nou trofeul londonez. Multe vor depinde de tragerea la sorţi de vineri, când Nole trebuie să evite jucătorii fără un clasament bun, dar cu potenţial de a crea pericol, în primele tururi.
Astfel, în primele două runde, fostul lider mondial ar prefera, probabil, să nu dea peste jucători precum Matteo Berrettini (finalist în 2021 şi câştigător de Masters), Marin Cilic (finalist în 2017 şi campion la US Open), Denis Shapovalov (semifinalist acum 5 ani la All England Club şi fost jucător de top 10) sau Hubert Hurkacz (unul dintre cei mai buni jucători la serviciu, semifinalist la Wimbledon 2021 şi campion de turneu ATP 1000). Alţi tenismeni care pot fi periculoşi în fazele iniţiale sunt uriașul Diallo sau Martin Landaluce, un tânăr cu un potenţial enorm (fără experienţă pe iarbă, dar cu statură şi un serviciu care poate pune probleme). Evident, în raport cu oricare dintre ei, Djokovic va fi favorit, dar e limpede că există un potenţial de risc mai mare decât într-un duel cu tenismeni sud-americani, spre exemplu, care sunt crescuţi pe zgură şi găsescă dificilă adaptarea la această suprafaţă.
În turul 3, în faţa lui Nole ar putea să apară primii capi de serie, dar lucrurile ar trebui să fie sub control, pentru că vorbim de favoriţi de categoria a doua sau a treia. Ugo Humbert, Arthur Rinderknech, Brandon Nakashima (semifinalist la Queen's, săptămâna trecută) şi Cameron Norrie (semifinalist la Wimbledon, în trecut şi un stângaci extrem de incomod) par sportivii de evitat în această fază.
Într-o eventuală optime, Alexander Bublik apare ca potenţial adversar pentru Nole, dar şi finalistul de la Roland Garros, Flavio Cobolli. Dacă italianul probabil nu va repeta performanţa de la Paris, kazahul e un tenismen extrem de imprevizibil, care oricând poate face un meci mare. Anul trecut, Sascha a demonstrat o constanţă incredibilă, ajungând în top 10 ATP, însă acum nu a mai fost, probabil, la fel de serios în pregătire. Totuși, un potenţial duel cu Novak cu siguranţă că l-ar "activa" şi ar încerca să producă cel mai bun tenis al său. Posibili adversari pentru sârb în această fază sunt şi Ruud sau Rublev, dar, având în vedere istoricul lor pe iarbă şi directele cu Nole, norvegianul şi rusul nu "sperie".
Marele "hop" la tragerea la sorţi pentru Djokovic, în drumul spre "careul de aşi" va fi evitarea sferturilor de tablou ale lui Sinner şi Zverev. Jannik a câştigat 5 din ultimele 6 directe şi, deşi la Australian Open 2026 Nole l-a învins (în semifinale), e limpede că nu îşi doreşte un adversar atât de puternic înainte de fazele finale. În ceea ce îl priveşte pe campionul de la Roland Garros, Sascha nu excelează pe această suprafaţă, dar, din 2021 până în prezent, a fost un adversar redutabil pentru "Djoker": au avut loc 6 directe între cei doi, în această perioadă, împărţindu-şi victoriile.
Ideal pentru jucătorul din Balcani ar fi să "aterizeze" pe sfertul lui Felix Auger-Aliassime sau Ben Shelton, tenismeni care nu au trecut vreodată de sferturi la Wimbledon şi care, valoric, sunt inferiori primilor doi clasaţi în ierarhia ATP.
Djokovic, dar şi ceilalți jucători, își vor afla traseul virtual de la Wimbledon 2026 vineri, tragerea la sorţi fiind programată de la ora 13:00.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Promo
Promo