Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep debutează luni la Adelaide! Ora de start a primului meci din Australia

Irina Aldea

Actualizat 12/01/2020 la 15:31 GMT+2

Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, va debuta luni dimineață la turneul organizat la Adelaide, în Australia.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Noul sezon competițional ia în sfârșit startul pentru Simona Halep, care se află la Adelaide de mai bine de o săptămână, acolo unde urmează să joace primele meciuri ale noului sezon competițional. Turneul organizat în orașul natal al lui Darren Cahill se desfășoară în perioada 13 - 18 ianuarie.
În proba de simplu, Simona beneficiază de un prim tur liber, urmând ca în runda secundă să o înfrunte pe câștigătoarea partidei dintre Ajla Tomljanovic și Yulia Putintseva. În proba de dublu, Simona a hotărât să facă echipă cu Raluca Olaru și să încerce să joace cât mai multe partide înainte de primul turneu de Grand Slam al anului, Australia Open.

Ora de start a primului meci al Simonei Halep

Simona Halep și Raluca Olaru vor da piept în turul inaugural cu echipa formată din Kveta Peschke și Demi Schuurs (Cehia/Olanda), cap de serie numărul 2. Partida este programată la Adelaide luni dimineață, după ora 5.00, ora României, fiind al doilea meci de pe terenul cu numărul trei (după Hon/Rodionova și Maria/Potapova). Anul trecut, campioana noastră a mai jucat în proba de dublu cu Raluca Olaru la turneele organizate la Wuhan şi Eastbourne.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo