Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep urcă în clasament după victoria cu Tomljanovic de la Adelaide

Irina Aldea

Actualizat 14/01/2020 la 12:28 GMT+2

Simona Halep va urca o poziție în clasamentul WTA după victoria cu Ajla Tomljanovic de la Adelaide.

Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a câștigat primul meci de simplu din 2020, arătând un tenis de o calitate foarte bună, și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției de la Antipozi. Sportiva noastră a învins-o în turul al doilea de la Adelaide pe Ajla Tomljanovic, scor 6-4, 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră și 40 de minute de joc. În continuare, Simona o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre Sabalenka și Pera.
Simona Halep a servit foarte bine în meciul de marți. Pe parcursul partidei a reușit șapte ași și a comis trei duble greșeli. De asemena, ea a salvat șase mingi de break din opt avute de adversară. La retur s-a descurcat de asemenea foarte bine. Simona a converit patru mingi de break din cele cinci avute.

Simona Halep face din nou rocada în clasament cu Naomi Osaka

Datorită victoriei de marți, Simona Halep va face încă o dată rocada cu Naomi Osaka și va urca începând de săptămâna viitoare pe locul trei al clasamentului WTA. Cu toate acestea, Halep va fi cap de serie numărul patru la Australian Open, primul Grand Slam al anului, care va avea loc în perioada 20 ianuarie - 2 februarie.
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo