Bianca Andreescu a obținut a 15-a victorie consecutivă și s-a calificat în optimi la Beijing

Irina Aldea

Publicat 07/10/2019 la 18:15 GMT+3

Bianca Andreescu, a șasea jucătoare a lumii, s-a calificat în optimile de finală de la China Open, turneu din categoria Premier Mandatory, care se desfășoară în perioada 28 septembrie – 6 octombrie.

Bianca Andreescu

Credit imagine: Getty Images

Campioana de la US Open a trecut în turul al doilea de belgianca Elise Mertens, locul 23 WTA, scor 6-3, 7-6 (5), la capătul unui meci care a durat o oră și 58 de minute de joc.
Jucătoarea de tenis din Canada o va întâlni în optimile de finală la Beijing pe Jennifer Brady, locul 66 WTA, din Statele Unite ale Americii. A cincea favorită de pe tabloul principal de la Beijing traversează o perioadă foarte bună în circuitul feminin de tenis. Canadianca a ajuns la 15 victorii consecutive și pare că nimeni nu o poate opri din a-și continua acest drum glorios în tenisul mondial feminin.

Bianca Andreescu își continuă parcursul triumfător în circuitul feminin de tenis

Dacă cele două jucătoare au început meciul din turul doi cu patru break-uri, cedând pe serviciu în debut, lucrurile s-au îndreptat apoi în direcția canadiencei. Mertens și-a mai pierdut o dată serviciul, iar Bianca a profitat de moment pentru a-și trece în cont primul set, după 36 de minute de joc.
Manșa a doua a fost mult mai echilibrată. Până la tie-break, ambele jucătoare și-au cedat serviciul de câte două ori. În tie-break, oricare dintre jucătoare ar fi putut să se impună, însă Bianca a fost mai inspirată și mai puternică la retur. Ea a fost condusă cu 3-1 în tie-break, însă s-a impus până la urmă în minimul de seturi în turul al doilea. Bianca a fost foarte eficientă în momentele cheie ale partidei. Ea a salvat 8 din cele 12 mingi de break pe care adversara ei le-a avut, dar a și convertit 5 din 6 puncte de break avute pe serviciul belgiencei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo