Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep – Aryna Sabalenka | Organizatorii turneului de la Dubai au anunțat ora de start

Irina Aldea

Publicat 19/02/2020 la 20:25 GMT+2

Simona Halep și Aryna Sabalenka se vor întâlni joi în sferturile de finală. Miza este calificarea în penultimul act la turneul de categorie Premier de la Dubai.

Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep, principala favorită la turneul de categorie Premier de la Dubai, s-a calificat miercuri seară în sferturile de finală ale competiției după ce a învins-o la Ons Jabeur într-un meci maraton, care s-a încheiat în tie-break, după exact două ore de joc, scor 1-6, 6-2, 7-6 (7).
De partea cealaltă, Aryna Sabalenka le-a învins la Dubai pe Maria Sakkari în primul tur și pe Elise Mertens în optimile de finală. Sabalenka a cedat în Emiratele Arabe Unite un singur set, în partida inaugurală. Câștigătoarea meciului dintre Halep și Sabalenka o va întâlni în semifinală pe învingătoarea partidei dintre Muguruza și Brady.

Când are loc partida dintre Halep și Sabalenka

Organizatorii turneului de la Dubai au anunțat ora de start a partidei din sferturile de finală. Astfel, partida va debuta după ora 19, ora României. Simona Halep și Aryna Sabalenka vor intra pe terenul central de la Dubai după încheierea meciului dintre Petra Martic și învingătoarea meciului dintre Kontaveit și Pavlyuchenkova.
Halep și Sabalenka s-au mai întâlnit până în prezent de trei ori în circuit, scorul fiind 2-1 în favoarea româncei. Totuși, sportiva din Belarus s-a impus în cel mai recent meci disputat, anul acesta, la Adelaide. Sabalenka a câștigat, scor 6-4, 6-2. Cele două jucătoare s-au confruntat doar pe hard.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo