Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, despre durerile de la spate apărute la Dubai: "M-am speriat, am avut un blocaj"

Irina Aldea

Publicat 19/02/2020 la 22:33 GMT+2

Simona Halep, principal favorită la turneul de la Dubai, s-a calificat cu mari emoții în sferturile de finală după un meci maraton disputat cu Ons Jabeur.

Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep, principala favorită la turneul de categorie Premier de la Dubai, s-a calificat miercuri seară în sferturile de finală ale competiției după ce a învins-o pe Ons Jabeur într-un meci maraton, care s-a încheiat în tie-break, după exact două ore de joc, scor 1-6, 6-2, 7-6 (7).
După setul al doilea, Simona a cerut intervenția echipei medicale pe teren acuzând probleme în zona lombară. Medicul turneului a stat preț de câteva minute pe teren și a vorbit cu Simona, însă nu a fost nevoie de o deplasare la vestiare pentru o problemă mai serioasă. După meci, Simona a vorbit despre momentul în care a simțit că trebuie să ceară ajutor.
“A fost un mic blocaj (n.r. - la spate) la 5-1, când am lovit un rever mai departe de corpul meu şi m-am speriat un pic, dar cu cât am dat drumul la mişcare a fost mai bine. Sper mâine să nu am dureri. În momentul acesta sunt bine”, a spus Simona Halep pentru Digi Sport.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo