Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, despre menținerea în Top 10 WTA: "Am avut în minte că trebuie să fiu consecventă"

Irina Aldea

Publicat 23/02/2020 la 09:51 GMT+2

Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, a vorbit la conferința de presă de la Dubai despre menținerea în Top 10 WTA.

Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep, locul 2 WTA, a câștigat, sâmbătă, trofeul turneului de la Dubai, după ce a învins-o în finală pe Elena Rybakina din Kazahstan, locul 19 WTA, scor 3-6, 6-3, 7-6. Pentru câștigarea trofeului de la Dubai, Simona Halep va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA. Acesta este al doilea titlu pentru Simona Halep la Dubai, după cel din 2015, şi al 20-lea din întreaga carieră.
La conferința de presă de la Dubai, campioana noastră a vorbit despre secretul menținerii între cele mai bune zece jucătoare de tenis ale lumii. Ea a luat la cunoștință că doar cinci tenismene active din circuit au mai multe trofee decât ea. Dubla campioană de Grand Slam din Constanța a spus că e mândră de reușitele ei, iar fiecare turneu îi dă încredere.
Este impresionant acest lucru. Am avut foarte multe rezultate, multe venind în acești șase, șapte ani. Mă aflu aici în top 5, top 10, ceea ce nu este ușor. Sunt mândră de ceea ce fac. De asemenea, acest turneu îmi oferă încredere că sunt încă acolo sus. Întotdeauna am avut în minte că trebuie să fie consecventă. Nu mi-a plăcut niciodată să câștig un titlu și să nu fac nimic în următoarele luni. Am urmărit să-mi construiesc forța, să-mi construiesc consecvență în fiecare săptămână.De când l-am cunoscut pe Darren, m-am gândit că trebuie doar să ne uităm la poza de ansamblu, nu doar la săptămâna unui turneu. Cred că am făcut asta destul de bine. De aceea pot să stau atât de mult timp în top.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo