Bianca Andreescu s-a retras de la Turneul Campioanelor! Sofia Kenin o va înlocui

Bianca Andreescu a anunțat joi la Shenzhen că se retrage de la Turneul Campioanelor în urma accidentării suferite miercuri la genunchiul piciorului stâng.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Bianca Andreescu, locul 4 WTA, s-a retras de la Turneul Campioanelor în urma accidentării pe care a suferit-o miercuri în partida contra Karolinei Pliskova. Jucătoarea de tenis din Canada a acuzat dureri mari la scoruld e 2-0 pentru ea în prima manșă, echipa medicală a intervenit imediat, însă Bianca nu a mai putut continua meciul decât până la finalul primului set.
Debutantă anul acesta la Turneul Campioanelor, Bianca a înregistrat două înfrângeri, în primul meci cu Simona Halep, iar în al doilea în fața Karolinei Pliskova în urma abandonului ei. "Am avut joi un RMN după accidentarea mea de aseară și, din păcate, rezultatele au arătat că trebuie să mă retrag", a transmis Bianca după controlul efectuat joi dimineață.

Bianca Andreescu, înlocuită de Sofia Kenin

În urma retragerii Biancăi, Elina Svitolina va evolua vineri în primul meci de simplu al zilei cu Sofia Kenin. În meciul cu numărul doi, Simona Halep și Karolina Pliskova se vor lupta pentru calificarea în semifinale, partidă care ia startul nu înainte de ora 14, ora României. Svitolina și Kenin vor intra pe teren nu mai devreme de 12.30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo