Aryna Sabalenka a fost la un pas de retragere! Dezvăluirea uluitoare a belarusei: "Eram disperată"

Aryna Sabalenka a încheiat sezonul 2025, iar după eșecul din finala Turneului Campioanelor a oferit un interviu amplu în care a făcut mai multe dezvăluiri. Printre altele, belarusa a anunțat că în 2022 a fost aproape de a se retrage, cel care a "salvat-o" fiind antrenorul ei de fitness, care a venit cu o soluție pentru problema sa.

Aryna Sabalenka - Amanda Anisimova - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Aryna Sabalenka nu a terminat în cel mai fericit mod posibil anul 2025, fiind învinsă clar de Elena Rybakina în finala Turneului Campioanelor. Totuși, belarusa are suficiente motive de satisfacție după acest sezon.
De-a lungul stagiunii, Sabalenka a jucat 3 finale de Grand Slam și a cucerit titlul la US Open, terminând stagiunea 2025 în fruntea clasamentului WTA, performanță atinsă pentru al doilea an la rând.
După încheierea sezonului, belarusa i-a oferit un interviu lui Oleksandr Sokolovskyi, un antreprenor, podcaster și creator de conținut digital, căruia i-a vorbit despre mai multe aspecte ale carierei sale.
Aryna a atins mai multe subiecte, cum ar fi ieșirile sale nervoase din timpul meciurilor, dar a făcut și o dezvăluire incredibilă. Jucătoarea de pe locul 1 mondial a recunoscut că în 2022 a fost aproape de a se retrage.
După un sezon în care a făcut aproape 430 de duble greșeli, nereușind să-și îmbunătățească serviciul, Sabalenka s-a gândit că e momentul să se oprească. Sportiva a fost "salvată" de antrenorul ei de fitness, Jason Stacy, care i-a prezentat o soluție ce s-a dovedit extrem de bună.

Sabalenka, la un pas de retragere în 2022

"M-am gândit că poate trebuie pur și simplu să mă retrag, poate că e timpul, poate că asta e soarta mea. Și apoi Jason, antrenorul meu de fitness, mi-a amintit de biomecanică.
Mi-a spus: 'Așteaptă, noi n-am încercat biomecanica încă'. Iar eu eram atât de disperată, eram pregătită să fac orice ca să repar lucrurile. Așa că am angajat un specialist în biomecanică.
El mi-a pus complet în valoare serviciul. E vorba doar despre tehnică, cum să-ți folosește corpul fără a depune atât de mult efort, cum să fii mai eficient", a declarat Aryna Sabalenka, în cadrul interviului acordat lui Sokolovskyi.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea și se vede sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.15, dar și duminică, 16 noiembrie, de la ora 12.30 pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo