Simona Halep, întrebată direct dacă se întoarce în circuitul WTA! Răspunsul dat de româncă, la Turneul Campioanelor

Simona Halep este prezentă la Riad, acolo unde în aceste zile se desfășoară Turneul Campioanelor. Sportiva noastră a fost întrebată dacă nu cumva se gândește să revină în circuitul WTA, însă a transmis că e fericită cu statutul de legendă a tenisului.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep este ambasadoare a Turneului Campioanelor, alături de Angelique Kerber, Ons Jabeur și Garbine Muguruza, iberica fiind chiar directoarea turneului.
Românca a premiat-o pe Aryna Sabalenka, în prima zi de concurs, pentru încheierea anului pe locul 1 în clasamentul WTA. Într-o postare pe rețelele de socializare, românca a dezvăluit că face parte dintr-un grup select și anume al celor 12 jucătoare care au terminat sezonul pe primul loc în ierarhia WTA de cel puțin două ori.
La Riad, Halep a fost întrebată dacă are de gând să se întoarcă în circuitul WTA, însă a transmis că îi place prea mult statutul de legendă, dezmințind orice zvon legat de întoarcerea pe teren.
"Cineva m-a întrebat astăzi: "Simona, ai vrea să te întorci în circuit sau îţi place prea mult viaţa de legendă?" 
Sincer… Mi-e bine cu această viaţă de legendă", a scris Halep pe rețelele de socializare, citată de as.ro.

Simona Halep a premiat-o pe Aryna Sabalenka și a aflat că face parte dintr-un grup select

La Turneul Campioanelor a avut loc o festivitate de premiere în cursul zilei sâmbătă, Aryna Sabalenka fiind premiată pentru încheierea anului pe primul loc în ierarhia WTA. Bielorusa a primit distincția din partea Garbinei Muguruza și a Simonei Halep, românca postând pe rețelele de socializare mai multe fotografii de la eveniment.
În descriere, Simona Halep a precizat că este onorată să fie din nou alături de Muguruza și Sabalenka, aflând și că face parte dintr-un grup select, ea fiind una dintre cele 12 sportive (13 cu tot cu Sabalenka) care au încheiat cel puțin două sezoane pe primul loc în ierarhia WTA.
"Onorată să împart (n.r. momentul) cu aceste două incredibile campioane! Chiar dacă doar pentru câteva fotografii.
P.S. Am aflat astăzi că doar 12 sportive din istorie au încheiat sezonul ca numărul 1 mondial mai mult de o dată, și sunt mândră să fiu una dintre ele", este mesajul transmis de Simona Halep.
Simona Halep s-a aflat pe primul loc în clasamentul WTA timp de 64 de săptămâni, reușind să încheie anii 2017 și 2018 pe acea poziție. Celelalte 11 jucătoare care au reușit performanța remarcată de Simona Halep sunt:
  • Steffi Graf (8)
  • Martina Navratilova (7)
  • Chris Evert (5)
  • Serena Williams (5)
  • Lindsay Davenport (4)
  • Monica Seles (3)
  • Martina Hingis (3)
  • Justine Henin (3)
  • Ashleigh Barty (3)
  • Caroline Wozniacki (2)
  • Iga Swiatek (2)
Aryna Sabalenka va deveni, la finalul anului, a 13-a jucătoare care intră în acest club select.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.30, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo