Turneul Campioanelor a fost mutat de la Riad! Unde se va disputa WTA Finals la finalul anului

Turneul Campioanelor, care reuneşte primele opt jucătoare ale anului la sfârşitul sezonului, va avea loc în noiembrie la Indian Wells, California, în loc de la Riad, unde era iniţial programat, a anunţat miercuri circuitul feminin WTA.

Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie

Sursa video: Eurosport

Acest turneu de încheiere a sezonului, câştigat în 2025 de Elena Rîbakina, actualul numărul 2 mondial, se desfăşura în capitala saudită din 2024 şi urma să rămână acolo cel puţin trei ani, transmite Agerpres.
"WTA a solicitat relocarea Turneului Campioanelor. Federaţia saudită de tenis a acceptat această propunere, iar cele două organizaţii au convenit să rezilieze acordul" care le lega iniţial pentru o perioadă de trei ani, potrivit unui comunicat.

Turneul Campioanelor a fost mutat de la Riad la Indian Wells

Indian Wells găzduieşte deja un turneu ATP Masters 1.000 şi un turneu WTA 1.000 în martie, turneele de această categorie fiind cele cele mai prestigioase evenimente din tenisul mondial după cele de Mare Şlem.
Mai multe evenimente sportive programate în Orientul Mijlociu au fost anulate sau amânate de la izbucnirea războiului în regiune, în urma bombardamentelor israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo