S-a scris istorie la WTA Madrid! Marta Kostyuk, în prima finală de WTA 1000 din carieră! Ucraineanca e de neoprit

Ucraineanca Marta Kostyuk este eroina turneului WTA 1000 de la Madrid, ucraineanca aflată în afara top 20 reușind calificarea în finala competiției. Capul de serie 26 s-a impus cu 6-2, 1-6, 6-1 în faţa Anastasiei Potapova, cea care "pe drum" trecuse de cea mai în formă jucătoare a lumii, Elena Rybakina.

L'émotion de Marta Kostyuk après sa qualification en finale du WTA Madrid 1000, le 30 avril 2026

Credit imagine: Getty Images

A doua semifinală de la Caja Magica se anunţa una fără o favorită clară, în condițiile în care cele două oponente nu sunt obişnuite cu "aerul tare" al turneelor de top, fiecare fiind în faţa calificării în prima finală la acest nivel.
Kostyuk, care nu pierduse set în capitala Spaniei până în "careul de aşi", a început mai bine, iar după 35 de minute tabela indica 6-2 în favoarea sa. Austriaca a replicat cu un "breadstick" şi părea că momentumul îi aparţine, însă în decisiv Marta a fost mai adunată şi a închis partida după o oră şi 38 de minute (6-2, 1-6, 6-1).
"Chiar şi în momentele grele de azi am încercat să mă bucur de faptul că sunt într-o semifinală de WTA 1000. Mi-am zis că, indiferent cum va arăta scorul, peste 20-30 de ani trebuie să mă uit în spate la acest meci şi să zâmbesc, să îmi aduc aminte cu plăcere de această partidă", şi-a explicat ucraineanca revenirea impresionantă din setul 3.

Kostyuk, în formă maximă la Madrid. O așteaptă o finală cu Mirra Andreeva

Kostyuk, care vine după titlul la Rouen, a bifat a 10-a victorie la rând din circuit şi a obţinut al 3-lea succes în faţa Potapovei, din 5 întâlniri.
Setul decisiv de azi a fost ciudat. Nu pierdusem vreun set săptămâna asta, așa că am simţit puţină anxietate. Dar sunt foarte mândră de modul în care am gestionat situaţia, mental am rămas puternică şi asta a fost cheia | Marta Kostyuk.
În finala competiției, ucraineanca o va întâlni pe Mirra Andreeva, tânăra de 19 ani care e în faţa celui de-al treilea succes într-un turneu de asemenea anvergură, după victoriile de la Dubai şi Indian Wells 2025. Cele două au mai fost faţă în faţă o singură dată, anul acesta la Brisbane, când Kostyuk s-a impus, 7-6, 6-3.
Marta e a treia jucătoare din Ucraina care ajunge într-o finală la acest nivel, după Svitolina şi Kalinina. Dacă Elina are 5 turnee de asemenea valoare în care a jucat cu titlul "pe masă", Anhelina a fost surpriza de la Roma 2023.
Kostyuk a ajuns la a 3-a finală a sezonului, doar liderul WTA, Aryna Sabalenka stând mai bine la acest capitol în stagiunea în curs (4 finale pentru bielorusă).
Kostyuk va urca de luni în top 20 WTA (locul 17), iar un eventual succes contra Mirrei Andreeva o va ajuta să urce până pe 15.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo