Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Miami Open: Ashleigh Barty a trecut de Azarenka. Victorii pentru Osaka, Andreescu și Svitolina

Vlad Dumitrescu

Actualizat 30/03/2021 la 07:32 GMT+3

Ashleigh Barty și-a continuat seria de victorii de la Miami Open, ea obținând al nouălea succes consecutiv în fața Victoriei Azarenka.

Ashleigh Barty

Credit imagine: Getty Images

Liderul mondial Ashleigh Barty a trecut de Victoria Azarenka pentru a ajunge în sferturile de finală de la Miami Open. Australianca a câștigat cu 6-1, 1-6, 6-2 împotriva favoritei numărul 14 pentru a câștiga astfel al nouălea meci consecutiv la acest turneu, ea fiind și campioana en-titre.
Barty se va întâlni în sferturile de finală cu a șaptea favorită, Aryna Sabalenka, cea care a învins-o pe favorita numărul 19, Marketa Vondrousova în două seturi.
Barty, care ar putea să nu mai fie lider mondial la sfârșitul acestui turneu, a părut să fie într-o formă excelentă în primul set împotriva Azarenkai, reușind break-ul de două ori pentru a câștiga cu 6-1. Azarenka s-a îmbunătățit în al doilea set însă și a obținut un break rapid. Azarenka, triplă campioană la Miami, a salvat apoi trei mingi de break și a reușit un nou break pentru a face 4-0.
Însă Barty a ieșit în cele din urmă învingătoare în setul decisiv și și-a asigurat victoria în o oră și 52 de minute.

Andreescu, Osaka și Svitolina merg mai departe

Osaka rămâne și ea în competiție și s-ar putea întâlni cu Barty în finală după ce a învins-o pe Elise Mertens în două seturi, 6-3, 6-3. De asemenea și Elina Svitolina s-a calificat după o victorie grea cu Petra Kvitova.
De asemenea, în ultimul meci al zilei, Bianca Andreescu s-a impus în fața jucătoarei din Spania, Garbine Muguruza (3-6, 6-3, 6-2) pentru a se califica și ea în sferturile de finală ale competiției.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo