Ashleigh Barty își continuă parcursul foarte bun de la Miami și este prima jucătoare calificată în careul de ași. Liderul mondial a reușit să fructifice singura minge de break pe care a avut-o în primul set al meciului cu Sabalenka și acest lucru i-a fost de ajuns pentru a se impune cu 6-4.
Manșa secundă a fost și mai echilibrată și nicio jucătoare nu a câștigat contra serviciului, ajungându-se în tie-break. Barty a condus cu 4-2, dar Sabalanka a găsit resurse să revină și a câștigat cu 7-5, împingând disputa în decisiv. Acolo s-a mers cap la cap până la 3-3, dar apoi Sabalenka a mai câștigat un singur punct și Barty s-a impus cu 6-3.
Meciul câștigat de Barty după 2 ore și 25 de minute de joc a fost unul atipic pentru circuitul feminin, deoarece s-au făcut 2 break-uri, ambele reușite de australiancă, care până la urmă au și făcut diferența.
Tenis
Final de an în tenisul feminin. Bornele unui 2021 cum nu a mai fost altul în circuitul WTA
19/11/2021 LA 08:39

WTA Miami | Ashleigh Barty, aproape de a rămâne numărul unu în lume și după acest turneu

Înaintea turneului de la Miami, poziția de lider mondial ocupată de Barty era pusă serios în pericol. Însă parcursul bun al australiencei ar putea-o ajuta să-și păstreze locul 1 în lume. Pentru a fi sigură de acest lucru, Barty va trebuie să se califice în finală. Adversara din penultimul act îi va fi învingătoarea duelului dintre Anastasia Sevastova și Elina Svitolina.
Barty poate rămâne pe locul 1 în ierarhia mondială și dacă va pierde meciul din semifinale, dar Naomi Osaka nu trebuie să câștige turneul. Nipona este calificată în sferturi, unde o va înfrunta pe Maria Sakkari. Câștigătoarea va juca pentru un loc în finală cu Bianca Andreescu sau Sara Sorribes Tormo, oponentele celui de-al 4-lea sfert de finală.
Dacă Ashleigh Barty nu e sigură deocamdată de locul ei în clasamentul mondial după WTA Miami, Simona Halep nu are nicio emoție. Constănțeanca va rămâne a 3-a și după acest turneu.
Tenis
Locul ocupat de Simona Halep în "clasamentul adevărului"! Poziție mult mai bună decât în WTA
03/11/2021 LA 12:00
Tenis
Simona Halep și-a aflat adversara din optimi, de la Moscova
20/10/2021 LA 05:13