6-2, 2-0 era scorul în favorea Simonei atunci când jucătoarea din Kazahstan, aflată pe locul 30 în clasamentul WTA, a decis să renunțe să mai lupte în meciul din sferturile de finală, ea acuzând probleme în zona lombară. În semifinale, Simona o va întâlni mâine pe câștigătoarea partidei dintre Garbine Mugruza și Victoria Azarenka.

Marea noastră campioană a controlat în totalitate întâlnirea cu Yulia Putintseva, pe care a întâlnit-o și la începutul acestui an la Australian Open, unde a învins-o în două seturi. Simona a fost cea care a luat inițiativa de fiecare dată și nu i-a dat voie adversarei ei să preia controlul nicio clipă. După primul set, kazaha a cerut un time-out medical, iar apoi a decis să abandoneze la scurt timp de la startul setului doi.

Tenis
Nicio zi fără antrenamente! Cum se pregătește Simona Halep pentru sezonul competițional următor
ACUM 2 ORE

Simona Halep, decizie de mare campioană după ce adversara ei a abandonat

După ce Yulia Putintseva a părăsit Campo Centrale, Darren Cahill a coborât pe teren alături de eleva lui și au început să se antreneze, meciul din sferturi fiind oricum prea scurt. Simona demonstrează încă o data cât de dedicată este sportului în care a scris și scrie istorie pentru România. Nu este pentru prima dată când Simona rămâne pe teren după un meci pentru a-l pregăti pe următorul. Mai mult, arbitra de scaun, Maria Cicak, a întrebat-o pe Simona dacă are nevoie să mai stea în scaun pentru a arbitra un posibil meci cu Darren.

Până acum, campioana noastră nu a cedat niciun set la turneul Premier 5 de la Roma. Ea a avut un prim tur liber, după care a trecut de Jasmine Paolini (6-3, 6-4) și Dayana Yastremska (7-5, 6-4). Deși a început greu turneul, cu dificultăți la serviciu și dereglări la nivelul loviturilor, Simona și-a ridicat treptat nivelul și a obținut o nouă calificare în penultimul act la Foro Italico.

Tenis
Simona Halep, cea mai bună jucătoare la retur în 2020! Cum arată topul în care Simo nu are rivală
ACUM 3 ORE
Tenis
"Prima dată în carieră?!" Simona Halep, reacție de milioane, după un premiu la care nu se aștepta
ACUM 7 ORE