WTA și ATP prelungesc perioada de suspendare a circuitului de tenis! Când s-ar putea relua turneele

Competițiile din circuitele feminin și masculin mai au de așteptat. WTA și ATP au prelungit perioada de suspendare a turneelor.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

După ce turneul de Grand Slam de la Wimbledon a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, veștile proaste continuă să apară în circuitul de tenis mondial. Atât WTA, cât și ATP, au prelungit perioada de suspendare până la sfârșitul lunii iulie. WTA a anunţat, vineri, suspendarea din cauza pandemiei de coronavirus a încă patru turnee, între care şi cel de la Bucureşti, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 13-19 iulie.
“Ca urmare a anunţului cu privire la suspendarea circuitului WTA, turneele WTA de la Bastad, Lausanne, Bucureşti şi Jurmala, programate în iulie, nu vor avea loc, din cauza actualei pandemii Covid-19. Regretăm că aceasta este situaţia, dar vom fi ghidaţi în continuare de experţi din domeniul sanitar pentru a şti când este sigur şi posibil să reluăm competiţia. Vom continua să monitorizăm situaţia îndeaproape şi sperăm să revenim pe teren cât mai curând posibil”, a declarat un purtător de cuvânt al WTA.În ceea ce priveşte turneele de la Karlsruhe şi Palermo, programate tot în iulie, o decizie va fi luată în iunie.

Fără tenis până la sfârșitul lunii iulie

Oificialii din ATP au anunțat și ei o serie de turnee care vor fi anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Este vorba despre competițiile organizate la Hamburg, Newport, Bastad, Los Cabos, Gstaad, Umag, Atlanta și Kitzbuhel. În cazul în care situația cazurilor de infectare va înregistra o îmbunătățire la nivel global, primele turnee la care jucătorii ar urma să evolueze sunt Washington și San Jose.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo