Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Stuttgart, turneul revanșelor pentru Simona Halep? Cine e Alexandrova, adversara din sferturi

Irina Aldea

Publicat 23/04/2021 la 15:51 GMT+3

Simona Halep la WTA Stuttgart | Româna a avut parte de un debut perfect pe suprafața ei preferată și a reușit să-și ia revanța în fața Marketei Vondrousova. Acum, în sferturile de finală, urmează o altă adversară în fața căreia are o revanșă de luat, Ekaterina Alexandrova.

Ekaterina Alexandrova & Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

A treia jucătoare a lumii, Simona Halep nu a putut fi oprită la debutul pe suprafața ei preferată, pe care a cucerit în premieră un titlu de Grand Slam în 2018, la Roland Garros. Campioana noastră și-a luat revanșa în fața Marketei Vondrousova și s-a calificat în sferturile de finală la turneul de 500 de puncte din Stuttgart, acolo unde o va întâlni pentru a patra oară în carieră pe Ekaterina Alexandrova (Rusia, 34 WTA, 26 de ani).
În sferturile de finală de la Stuttgart, Simo o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, în această seară, de la ora 19.30. Duelul va fi transmis în format LIVE TEXT pe eurosport.ro. Simona Halep și Ekaterina Alexandrova s-au mai întâlnit până acum de trei ori, rusoaica fiind la conducere, 2-1. Totuși, acesta va fi primul lor duel pe zgură.

Cine e Ekaterina Alexandrova, adversara din sferturi a Simonei Halep

Ocupantă a locului 34 WTA, Ekaterina Alexandrova a luat contact cu tenisul la vârsta de 6 ani. Până acum, în întreaga ei carieră, rusoaica a cucerit un singur titlu, în 2020, la Shenzhen. Ea câștigat din tenis 2,603,523 de dolari, iar cel mai bun loc ocupat a fost 25 (pe 17 februarie 2020). Suprafața preferată a rusoaicei este hardul, iar meciul de azi va reprezenta o premieră în circuit.
Toate cele 3 meciuri disputate între Halep și Alexandrova s-au disputat pe hard. Idolul ei este Serena Williams. În cadrul turneelor de Grand Slam, Alexandrova a ajuns cel mai departe până în turul al treilea, la Australian Open (2020, 2021) și Roland Garros (2019, 2020). La Wimbledon și US Open a ajuns doar până în turul al doilea.
În optimile de finală de la Stuttgart, Ekaterina Alexandrova a trecut de Belinda Bencic (Elveția, 12 WTA și cap de serie nr. 8), în două seturi, scor 6-1, 7-5. Înainte de meciul cu Bencic, Alexandrova a învins-o în primul tur pe Karolina Muchova, scor 4-6, 6-2, 6-3. Alexandrova a câștigat categoric ultimele două partide disputate în circuitul WTA contra Simonei (Halep s-a impus în primul meci direct).
  • 2021, Gippsland Trophy: 6-2, 6-1 pentru Alexandrova
  • 2019, Beijing: 6-2, 6-3 pentru Alexandrova
  • 2019, Cincinnati: 3-6, 7-5, 6-4 pentru Halep.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo