Iga Swiatek a explicat cum a ajuns să se antreneze sub ochii lui Rafa Nadal: "Am vrut să schimb ceva"
Publicat 13/04/2026 la 18:30 GMT+3
Iga Swiatek a susținut o amplă conferință de presă înaintea turneului WTA 500 de la Stuttgart și a dezvăluit cum a ajuns să se antreneze la Academia lui Rafa Nadal din Mallorca, explicând că ea i-a cerut celui mai mare jucător de zgură din toate timpurile să o urmărească la lucru și să-i ofere sfaturi. Poloneza a recunoscut că a fost privilegiată să primească sfaturi de la "Matador".
Iga Swiatek durante el WTA de Stuttgart 2026
Credit imagine: Getty Images
Iga Swiatek a avut un debut de sezon sub așteptări, iar după eșecul cu Magda Linette din turul 2 de la Miami a luat o decizie radicală, renunțând la colaborarea cu Wim Fissette, antrenorul sub comanda căruia a câștigat anul trecut primul său titlu la Wimbledon. Polonezei nu i-a luat prea mult timp să-și găsească un nou antrenor și l-a angajat pe Francisco Roig, om care a stat 17 ani din echipa legendarului Rafa Nadal.
Ibericul îl antrena pe Giovanni Mpetshi Perricard, dar a rupt imediat colaborarea cu francezul pentru a o pregăti pe sextupla campioană de Grand Slam, iar cei doi au început munca imediat. Iga a mers în Mallorca, unde s-a antrenat pe zgură la Academia lui Rafa Nadal, care aproape sigur a jucat un rol important în nașterea colaborării dintre poloneză și Roig.
"Matadorul" nu s-a rezumat doar să-i pună în legătură pe Swiatek și Roig, ci a și fost prezent la multe antrenamente, iar imaginile cu Rafa urmărind atent mișcările polonezei și dându-i acesteia indicații au făcut înconjurul rețelelor sociale.
Iga Swiatek, privilegiată că marele Rafa Nadal a acceptat să-i urmărească antrenamentele și să-i dea sfaturi înainte de Stuttgart
Primul turneu la care Swiatek va juca cu Roig în lojă e cel de la Stuttgart, iar la conferința de presă premergătoare fostul lider WTA a explicat că ea i-a cerut lui Rafa Nadal să fie prezent la antrenamente și să-o ofere un feed-back. În același timp, Iga a dezvăluit că e foarte încrezătoare în capacitatea lui Francisco Roig de a o readuce pe drumul cel bun, chiar pe suprafața sa preferată, pe care nu a mai câștigat niciun trofeu de la Roland Garros 2024.
"Am vrut să schimb ceva în pregătirea mea înainte de sezonul pe zgură, deoarece sezonul trecut nu a mers conform planului. Am întrebat dacă ar fi posibil ca Nadal să vină și poate să fie o inspirație și, de asemenea, să aud feedback-ul său. A fost un adevărat privilegiu. De asemenea, am vrut să mă întâlnesc cu Francisco. Mă bucur că au fost amândoi acolo în același timp, pentru că eu cred că asta adaugă și mai multă valoare procesului. El va fi responsabil de întregul proces.", a spus Swiatek.
Iga Swiatek e cap de serie 3 la Stuttgart și va începe direct în turul 2, unde o va întâlni pe învingătoarea partidei Viktoriya Tomova - Laura Siegemund. Poloneza a câștigat două titluri la Stuttgart, în 2022 și 2023, dar la precedentele două ediții nu a mai prins finala: în 2023 a fost învinsă în semifinale de Elena Rybakina, iar anul trecut a cedat în sferturi în fața Jelenei Ostapenko. După turneul din Germania, în programul Igăi Swiatek figurează turneele de 1000 de puncte de la Madrid și Roma, după care poloneza își va îndrepta atenția spre Roland Garros, unde are ca obiectiv să-și recapete coroana, după ce în 2025 s-a oprit în semifinale (a pierdut în 3 seturi la Aryna Sabalenka).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo