Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea e în sferturi la Portoroz! Românca, revenire frumoasă în meciul cu Martincova

Irina Aldea

Publicat 16/09/2021 la 19:12 GMT+3

Sorana Cîrstea s-a calificat în faza sferturilor de finală la turneul organizat în Slovenia, la Portoroz, după ce a trecut de Martincova în minimum de seturi.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea, ocupanta locului 40 WTA și favorita numărul 4 de pe tabloul principal, s-a calificat în sferturile de finală la turneul de 250 de puncte de la Portoroz, acolo unde a trecut în minimum de seturi de cehoaica Tereza Martincova, ocupanta locului 61 WTA, cu scorul de 7-5, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 35 de minute de joc.
Martincova a avut 3-0 în primul set, însă Sorana a trecut rapid peste începutul ratat de meci și a revenit în forță în manșa inaugurală, pe care a câștigat-o deși cehoaica a avut apoi avantaj de 5-2 și a servit la 5-4 pentru a încehia setul. În manșa secundă, Sorana s-a descurcat mult mai bine și a greșit mult mai puțin, câștigând rapid avantajul în set.

Sorana Cîrstea, calificare entuziasmantă în sferturi la Portoroz, în Slovenia

În continuare, Sorana se va duela cu italianca Jasmine Paolini pentru un loc în semifinale. Acesta va fi primul lor meci direct în circuit. Anterior, în primul tur, Sorana a trecut de britanica Heather Watson în minimum de seturi. Acestea sunt primele meciuri ale Soranei după dezamăgirea de la US Open, acolo unde a cedat în turul 2 în fața americancei Shelby Rogers.
După acea înfrângere, Sorana spunea că este cel mai dureros eșec al ei de până acum în acest sezon: "Am făcut un meci foarte prost, probabil cel mai prost al anului. Nu cred că are sens să intru foarte mult în detalii, a fost un joc foarte slab din partea mea, dreapta nu a găsit terenul. Adversara a fost solidă, a jucat ce trebuia, dar totul a depins de mine, am jucat extrem de slab. Am început bine, probabil în momentul în care mi s-a făcut primul break ar fi trebuit să reușesc să-mi țin serviciul.
Nu a mers nimic, nici jocul din spate, nici cel din față, nici retur, nici serviciu. Rezultatul spune suficient. Îmi asum înfrângerea, sunt dezamăgită, acest meci a venit într-un moment nepotrivit, dar asta este. Nu pot decât să merg înainte. Nu știu ce urmează, programul este încurcat din punct de vedere al pandemiei, turnee care nu sunt încă sigure. Nu știu exact ce urmează, va trebui să mă uit pe calendar, să văd care este cea mai bună opțiune pentru ultima lună de turnee a anului", spunea Sorana la finalul partidei în exclusivitate pentru Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo