Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ziua 5 la US Open

DeAFP

Actualizat 04/09/2015 la 14:43 GMT+3

Eurosport și Eurosport 2 transmit în direct cele mai importante partide ale ultimului turneu de Mare Șlem al anului

Novak Djokovic à l'US Open 2015

Credit imagine: AFP

În decurs de doar câteva ore, Simona Halep a obținut două succese la US Open: mai întâi a învins-o pe Kateryna Bondarenko (6-3, 6-4) și a acces în turul al treilea de pe tabloul feminin pentru ca apoi alături de Horia Tecău să se impună la dublu mixt în fața spaniolilor Parra Santonja/ Marrero (6-1, 6-2). Simona a rămas singura prezență românească la simplu fete, Monica Niculescu pierzând clar disputa cu Flavia Pennetta 1-6, 4-6.
A fost o seară care a început pe arena Arthur Ashe cu succesul Victoriei Azarenka în disputa cu Yanina Wickmayer pentru a continua cu un duel excelent între Andy Murray și Adrian Mannarino. Francezul a fost foarte aproape să producă o uriașă surpriză câștigând primele două seturi. Campion la Flushing Meadows în 2012, Murray a avut puterea să revină și să câștige apoi la 1, la 3 și apoi din nou la 1. La polul opus, Roger Federer a cedat doar 4 game-uri în fața belgianului Steve Darcis.
Vineri seara îl vom urmări din nou la lucru pe liderul ierarhiei ATP, Novak Djokovic urmând să-l întâlnească într-un meci din turul 3 pe italianul Andreas Seppi. Aceasta este a treia partidă de pe Arthur Ashe, venită după disputele Makarova vs Svitolina și Bencic vs V. Williams. Tot pe arena centrală, Serena Williams deschide sesiunea de noapte printr-o confruntare cu Bethanie Mattek-Sands. Reamintim, Serena este în cursa pentru realizarea Marelui Șlem, după succesele de la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.
Dacă Serena este deținătoarea trofeului din competiția feminină, campionul de la masculin dă startul zilei pe arena Louis Armstrong: Marin Cilic vs Mikhail Kukushkin începe la ora 18.00. Din întrecerea fetelor vin două meciuri foarte tari: Bouchard vs Cibulkova și Keys vs Radwanska.
Live pe Eurosport (incepand cu ora 19.00) - M. Cilic (Croatia) vs M. Kukushkin (Kazahstan), B. Bencic (Elvetia) vs V. Williams (SUA), N. Djokovic (Serbia) vs A. Seppi (Italia), M. Raonic (Canada) vs F. Lopez (Spania), S. Williams (SUA) vs B. Mattek-Sands (SUA), F. Fognini (Italia) vs R. Nadal (Spania)
Live pe Eurosport 2 (incepand cu ora 18.00) - B. Paire (Franta) vs T. Robredo (Spania), E. Bouchard (Canada) vs D. Cibulkova (Slovacia), J. Chardy (Franta) v D. Ferrer (Spania), M. Keys (SUA) vs A. Radwanska (Polonia)
Turneul se vede Live online pe Eurosport Player, acolo unde puteti urmari partidele de pe 11 terenuri: Artur Ashe, Louis Armstrong, GrandStand, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 10, nr. 11, nr. 13 și nr. 17.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo