Roger Federer și-a răsfățat mereu fanii cu super-execuții pe terenul de tenis. Eleganța reverului, deplasarea extrem de fluentă și continuă, viteza în a citi cursul jocului și precizia matematică apropie jocul elvețianului de o formă superioară de exprimare, de artă a frumosului, balet și dans.
"Mister Perfect" cucerește prin naturalețe și creativitate pe teren. Ajuns la 39 de ani, Federer și-a reinventat jocul de multe ori, păstrând în centru o tehnică de neimitat. Cel mai cunoscut exemplu este, de pildă, inovația propusă în 2015, la sugestia lui Severin Luthi: Federer experimenta cu SABR, adică "Sneak Attack By Roger", o abordare extrem de agresivă la retur. Pe 25 octombrie 2002, lumea vedea însă altceva din partea lui Roger Federer.
În sferturile de finală ale turneului de la Basel, în fața unui jucător redutabil de serviciu și smash - americanul Andy Roddick, Federer a executat un smash din smash. Un moment marcă-înregistrată "Mister Perfect", pentru care tenisul și comentatorii tv au trebuit să inventeze, la rândul lor, o denumire. Și pentru tenisul s-a învățat să numească o scurtă ce urmează alteia "contra-scurtă", lovitura inventată de Federer a fost botezată "contra-smash". Reacția lui Andy Roddick a fost memorabilă când s-a trezit cu mingea returnată câștigător, o minge pe care de regulă cameramanii o urmăresc cum se îndreaptă spre tribună, declanșând o mică bătălie între spectatori.
Tenis
Simona Halep, surpriză neplăcută în dimineața zilei în care a împlinit 30 de ani! Cine a vizitat-o
ACUM 3 ORE

Roger Federer și magia de la Basel

În 2002, Roger Federer disputa al patrulea său sezon la profesioniști.
Evolua pentru prima dată în carieră turneul de acasă din postura jucătorului de Top 10 mondial, având în spate finale consecutive jucate la Swiss Indoors în 2000 și 2001 (pierdute la Thomas Enqvist și Tim Henman). Cu un an mai mic decât Roger, Andy Roddick era un jucător de la care se așteptau lucruri la fel de mari ca și de la elvețian.
Federer și Roddick se duelaseră și cu exact un an în urmă în sferturile de la Basel, în primul meci direct al unei rivalități ce avea să se încheie cu 24 de episoade, 21 la 3 în favoarea elvețianului. Aceasta avea să fie cea mai dureroasă rivalitate din cariera lui Roddick, una care l-a văzut învins și frânt, cu câte o fâșie din inimă smulsă după fiecare dintre cele patru finale de Mare Șlem pe care Roger Federer i le-a câștigat, americanul rămânând astfel cu un singur Grand Slam în CV.
Pentru Roger Federer, turneul de la Basel înseamna mai mult decât orice. Era turneul la care legătura sa cu tenisul se oficializase, când micul Roger fusese recrutat în echipa de copii de mingi. Și primul turneu la care inima îi tresărise la o ceremonia de premiere, când, conform unei tradiții la care Roger ține enorm până în ziua de astăzi, finaliștii le pun medalii la gât tuturor copiilor de mingi. Acela a fost primul trofeu drag lui Roger Federer. Culmea, deși Federer a câștigat primul Wimbledon și primul Grand Slam în 2003, titlul de la Basel i-a fost refuzat până în 2006!
Iar în 2002, Roger era în mare formă. Mai bună decât în 2001, când, tot la Basel, Roddick câștigase primul set, apoi balanța înclinase în favoarea lui Roger, 3-6, 6-3, 7-6(5).
Americanul trimitea serviciu după serviciu, voleu după voleu, cum i-a plăcut toată cariera. În 2002, Federer câștigase primul set, 7-5 în tie-break. S-a distanțat apoi la 3-1 în setul doi. Trecuse abia o oră de joc când Federer ridică tribuna în picioare: ezitase cu lobul, însă se revanșa găsind un excelent răspuns din săritură la smash-ul advers, din vecinătatea tribunei, care trecea-glonț pe lângă american.
Iar oamenii de la ATP se întrebau, chiar anul trecut, dacă nu cumva aceasta a fost cea mai bună lovitură din cariera lui Roger Federer. Una încununată cu 20 de titluri de Mare Șlem și 310 săptămâni petrecute în fotoliul de lider mondial.
  • Ediția 2020 a turneului de la Basel ar fi trebuit să înceapă luni, 26 octombrie. Competiția din St. Jakobshalle a fost însă anulată, din cauza pandemiei de coronavirus. Roger Federer a câștigat de zece ori turneul organizat în orașul natal, inclusiv în 2019.
Tenis
Simona Halep are antrenor nou! Prima reacție a tehnicianului: "Am așteptări mari, trebuie să revină"
ACUM 5 ORE
Laver Cup
Rafa Nadal, propunere inedită pentru Roger Federer înaintea noului sezon competițional
ACUM 6 ORE